Un nou transplant cardiac realizat la SCUB, de echipa profesorului Horațiu Moldovan
Generozitatea familiei unui donator înger, de 44 de ani, aflat în moarte cerebrală, a făcut posibil ca un bărbat de 56 de ani, cu insuficiență cardiacă severă, să primească o inimă nouă, prin transplant.
Echipa Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară a UMF „Carol Davila”, de la Spitalului Clinic de Urgență București (SCUB), a realizat joi, 10 iulie, o nouă operație de transplant cardiac, coordonată de prof. univ. dr. habil. Horațiu Moldovan, șeful clinicii.
Prelevarea cordului, realizată tot sub coordonarea profesorului Horațiu Moldovan, alături de as. univ. dr. Elena Albu – chirurg cardiovascular, medicii rezidenți Aida Badea și Claudia Morlovea și asist. Camelia Udrea, a fost posibilă datorită generozității familiei unui donator-înger în vârstă de 44 de ani, aflat în moarte cerebrală, la Spitalul Universitar de Urgență București (SUUB), care a putut trece peste propria sferință și a acceptat să-i doneze organele, pentru a salva mai mulți oameni necunoscuți, a căror viață depindea de primirea unui organ salvator.
Prelevarea multiorgan a permis, astfel, salvarea unei persoane prin transpant de cord la Spitalul Floreasca, a altui pacient prin transplant hepatic și a altor două peroane printransplanturi renale la Institutul Clinic Fundeni și a dat șansa la o viață mai bună altor doi pacienți prin transplantat de cornee la Spitalul Clinic de Urgențe Oftalmologice București.
Operația de transplant, prin care a fost salvat un bărbat în vârstă de 56 de ani, cu insuficiență cardiacă severă, a fost realizată de prof. univ. dr. habil. Horațiu Moldovan, asistat de as. univ. dr. Silvia Preda – chirurg cardiovascular, alături de doi medici rezidenți – dr. Robert Țigănașu și dr. Cristina Dumitru -, precum și asist. instrumentistă Mihaela Bușilă.
Echipa ATI a fost formată din dr. Alexandra Voicu și dr. Ciobotaru Claudiu, alaturi de medicii rezidenți Alexandru Alexandrescu și Cosmin Niță, circulația extracorporală și protecția cordului transplantat a fost asigurată de asisttenții medicali perfuzioniști Cristina Condrache, Giuliana Chirilă și Victor Pavel, iar pregătirea și evaluarea cardiologică perioperatorie a fost asigurată de dr. Claudia Nica – medic primar cardiolog, dr. Andrada Bogdan – medic primar Cardiologie Intervenționala și conf. univ. dr. Oana Fronea – medic primar cardiolog.
„Pacientul prezintă o evoluție favorabilă, este conștiet, cooperant, în a 2-a zi de la operația de transplant cardiac. Mulțumim Managementului SCUB și SUUB, precum și Agenției Naționale de Transplant pentru întreg suportul logistic acordat și, mai ales, familiei care cu generozitate și altruism și-au dat acordul pentru donare!”, a transmis echipa profesorului Moldovan.
Prof. univ. dr. habil. Horaţiu Moldovan anunța, la finalul anului trecut, că, împreună cu echipa sa de la SCUB (Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti) a realizat, în anul 2024, u mai puțin de 603 intervenţii chirurgicale/ proceduri endovasculare şi cardiostructurale, dintre care 200 de operaţii pe cord deschis, 285 operaţii vasculare, 25 proceduri endovasculare tip EVAR / TEVAR şi 97 de proceduri cardiostructurale tip TAVI.
Tot anul trecut au fost introduse noi proceduri: TAVI şi EVAR cu anestezie locală, trombectomie intervenţională în embolia pulmonară şi a fost accesat programul de tratament intervenţional în malformaţii congenitale. De asemenea, s-a continuat şi extins colaborarea cu Centrul Cardiochirugical din Bad Euyhausen, Germania, privind transplantul cardiac şi implantul de dispozitive de asistenţă ventriculară mecanică, precum şi cu Spitalul European George Pompidou – Prof. Jean Paul Cuetil şi Hopital Henry Mondor din Franța, precum și colaborarea cu Universitatea din Sienna, Italia – Prof. Gianmarco de Donato, în domeniul chirurgiei endovasculare aortice.
Transplantul de cord realizat joi, 10 iulie, 2025, este cel de-al nouălea realizat în Clinica de Chirurgie Cardiovasculară de la Spitalul Floreasca, „resuscitată” de profesorul Moldovan în 2022, după 20 de ani de întrerupere.