Alexandru Rafila nu renunță la noua variantă a Planului de Combatere a Cancerului

23 iunie 2023 | 0 comentarii |

Ministrul Sănătății a declarat vineri, că noua variantă este cea „corectă”, întrucât varianta inițială sunt elemente care „împiedică finanţarea corespunzătoare” a programelor dedicate pacienţilor şi pe de altă parte „exclud numeroase” categorii de pacienţi oncologici.

 

Planul Național de Prevenire și Combatere a Cancerului (PNCC), votat anul trecut în Parlament și promulgat de președintele Klaus Iohannis în noiembrie 2022, care a intrat în vigoare de la 1 ianuarie 2023, prin lege, trebuia să aibă deja Normele de aplicare, elaborate de Ministerul Sănătății, pentru că ar fi trebuit să se aplice de la 1 iulie. În locul acestora, ministrul Sănătății a format o nouă comisie, care a fost elaborat o nouă variantă a PNCC, care corectează planul inițial și a anunțat recent lansarea în dezbatere publică a noii variante, așa că legea mai are de așteptat cel puțin o jumătate de an pentru a fi în sfârșit, aplicată

Alexandru Rafila a declarat vineri, la Galați, că „foarte multe dintre prevederile Planului Naţional de Combatere a Cancerului au fost deja aplicate prin noul Contract-cadru”, iar o echipă formată din „cei mai reputaţi specialişti în oncologie, din România, lucrează de şase luni la aceste norme”.

 

La conferința de presă organizată la Galați, ministrul Sănătăţii a declarat că în noua variantă a PNCCnu discutăm despre altceva decât despre o corecţie care trebuie adusă acelui plan, pentru că sunt elemente acolo care pe de o parte împiedică finanţarea corespunzătoare a programelor dedicate pacienţilor şi pe de altă parte exclud numeroase categorii de pacienţi oncologici de la ceea ce îşi propune acest plan, adică există patologii oncologice importante care nu au fost incluse în forma aceea a planului. Mă refer la pacienţii cu melanom malign, pacienţii cu cancer gastric şi alte tipuri de patologii”.

Intenția de modificare a PNCC este argumentată de Alexandru Rafila prin faptul că „noi nu avem voie nici moral, nici legal, cred, să lăsăm în afara tratamentului modern sau diagnosticului modern anumite categorii de pacienţi oncologici”.

 

Ministrul Sănătății susține însă că se va găsi o formulă „care să fie acceptabilă”, și că în ciuda faptului că „noi încercăm de 7-8 luni să discutăm cu cei care au scris această formă a planului”, speră „să le dea Dumnezeu suficient de multă minte şi responsabilitate să vină la o discuţie clară, nu cu mine, repet, eu pot să o moderez, cu toţi specialiştii din oncologie care lucrează la aceste norme şi la formă aplicabilă din toate punctele de vedere. Ne dorim acest lucru. Îl aşteptăm şi pe domnul Irimia. Cred că locul lui ca şi reprezentant al unei asociaţii de pacienţi este să dialogheze cu specialiştii. Până la urmă criticile pe care le aduce Ministerului Sănătăţii se adresează, culmea, specialiştilor care tratează pacienţii bolnavi de cancer pentru că ei lucrează de şase luni de zile. Nu cred că este corect”, a afirmat Rafila, care s-a declarat o persoană deschisă la dialog, dar „dialog bazat pe argumente şi pe o politică în favoarea pacienţilor, nu doar declaraţii în favoarea pacienţilor, ci măsuri concrete în favoarea pacienţilor oncologici. Oncologia rămâne o prioritate pentru noi”.

 

Ministrul Sănătății a fost aspru criticat de specialiștii care au elaborat PNCC, în special de profesorul Patriciu Achimaș-Cadariu, inițiator și coordonator al legii Cancerului, aprobată în Parlament și promulgată de președinte și chiar s-a opus reînvestirii lui Alexandru Rafila în funcția de ministru al Sănătății, pe motiv că vrea „să îngroape” această lege, acuzându-l chiar de „neglijenţă criminală faţă de pacienţii bolnavi de cancer, prin neaplicarea Planului Naţional de Combatere a Cancerului”.

Nu mai puțin vehemenți s-au arătat reprezentanții asociațiilor pacienților oncologici, în special Cezar Irimia, președintele FABC, care a anunțat că l-a reclamat pe ministrul Sănătății la Avocatul Poporului și urmează să-l acționeze în instanță după 1 iulie, când ar fi trebuit să intre în vigoare normele de aplicare a Legii cancerului, pentru nerespectarea legislației și periclitarea vieții pacienților.

 

Ministrul Alexandru Rafila s-a aflat vineri, la Galați, unde a participat la inaugurarea Compartimentului de Primiri Urgențe al Spitalului Clinic pentru Copii „Sf. Apostol Ioan” și la semnarea contractelor de finanţare prin PNRR pentru achiziţionarea de echipamente medicale destinate reducerii infecţiilor nosocomiale pentru 7 spitale din judeţ. Cu acest prilej, ministrul a subliniat că7 spitale din județul Galați vor beneficia de fonduri europene nerambursabile prin PNRR, pentru investiții destinate controlului infecțiilor asociate asistenței medicale (nosocomiale). Din punctul acesta de vedere vreau să spun că judeţul Galaţi este campion naţional. Iniţial acest proiecte au avut ca ţintă 25 de unităţi sanitare la nivel naţional. Am reuşit să finanţăm 114 pentru că noi considerăm că controlul acestor infecţii şi siguranţa pacienţilor sunt esenţiale. În judeţul Galaţi sunt nu mai puţin de 7. Valoarea totală a acestor contracte depăşeşte 45 de milioane de lei, a afirmat Rafila.

Ministrul a reamintit că siguranța pacienților este o prioritate a Ministerului Sănătății”, iar „controlul infecțiilor asociate asistenței medicale (nosocomiale) este o parte importantă a acestui proces”.

 

Referindu-se la inaugurarea Compartimentului de primiri urgenţe, despre care primarul Ionuț Pucheanu a spus că are „condiții la cele mai înalte standarde pentru micuții pacienți, într-o clădire nouă, cu dotări de ultimă generație”, în urma unei investiții cu fonduri europene în valoare de peste 11 milioane de lei, ministrul Rafila a spus că investiţiile trebuie să fie corelate cu dezvoltarea resurselor umane. Dezvoltarea continuă în zona de imagistică este foarte importantă. Nu sunt multe spitale în ţară care au astfel de unităţi de primiri urgenţe sau compartimente de primiri urgenţe de acest nivel. Adresabilitatea cu siguranţă este largă şi probabil că se referă şi la unele judeţe din apropierea judeţului Galaţi. Sunt 35.000 – 40.000 de prezentări anual, ceea ce nu este puţin”, a afirmat ministrul Sănătăţii, iar referitor la investițiile din PNRR a ținut să precizeze că „sunt investiţiile cele mai mari din România, din toate timpurile, pe care le-am început şi sunt convins că dacă vom avea perseverenţă, bună credinţă şi profesionalism, aceste investiţii se vor finaliza. Sunt investiţii de miliarde de lei, nu mă refer doar la cele din PNRR”.

 


Adaugati un comentariu


 

*