De Dragobete iubim, gândim și trăim sănătos, românește!

De Dragobete, sărbătoare populară specific românească, denumită în mediul rural și Cap de Primăvară, se celebrează iubirea și revenirea naturii la viață.

 

Pe 24 februarie, românii de pretutindeni sărbătoresc Dragobetele, o sărbătoare populară românească autentică, în care cu toții iubim, gândim, zâmbim și trăim sănătos, românește.

Această dată nu a fost aleasă întâmplător pentru a celebra Sărbătoarea Iubirii la români, ea marcând începutul anului agricol. Este momentul în care întreaga natură renaște, păsările îşi caută cuiburi și ursul iese din bârlog.

Odată cu natura reînvie şi iubirea, iar Dragobete marchează ziua în care întreaga suflare sărbătorește înnoirea firii și se pregătește pentru venirea primăverii. În credința populară, cei care petrec și se veselesc în ziua de Dragobete vor fi feriți de boli și mai ales de febră tot anul, iar oamenii care se dovedesc gospodari și au grijă de animale (chiar și de cele sălbatice) vor avea un an îmbelșugat.

În unele zone din țară, sărbătoarea este marcată pe 28 februarie sau pe 1, 3 şi 25 martie, iar Dragobetele se mai numește, în funcție de regiune, Cap de primăvară, Sântion de primăvară, Ioan Dragobete, Drăgostițele, Năvalnicul ori Logodna, pentru că în această zi se crede că păsările „se logodesc”, își fac cuiburi și se pregătesc de împerechere.

 

Divinitate mitologică asemănătoare lui Eros (zeul iubirii în mitologia greacă) și Cupidon (sau Amor, zeul roman al dragostei), Dragobete este considerat, în credința populară românească, fiul Babei Dochia. Năvalnic și nestatornic, el se diferențiază de blajinitatea Sfântului Valentin din tradiția catolică și este închipuit ca fiind un flăcău voinic, chipeș, năvalnic și iubăreț, care sălășluieşte mai mult prin păduri.

Preluat de la vechii daci, unde era perceput ca zeu pețitor şi ca naș ce oficia în cer nunta animalelor la începutul primăverii, Dragobete a fost transformat de români în „zânul dragostei”, care îi ocrotește pe îndrăgostiți și le poartă noroc. A devenit protectorul iubirii celor care se întâlnesc în ziua de Dragobete, iubire care ține tot anul, precum cea a păsărilor care „se logodesc” în această zi.

Dragobete este și un zeu al bunei dispoziții, de ziua lui organizându-se petreceri care prilejuiesc înfiriparea unor noi iubiri, logodne și chiar viitoare căsătorii. Odinioară, cu prilejul acestei sărbători populare, satele românești răsunau de veselia tinerilor și peste tot se putea auzi zicala: „Dragobetele sărută fetele!”.

 

Celebrarea Dragobetelui se bucură de o simbolistică aparte, reprezentând începutul și sfârșitul, adică începerea unui nou anotimp și momentul în care natura prinde viață, dar și sfârșitul desfrâurilor lumești odată cu începerea Postului Paștelui.

Fiind o sărbătoare a renașterii naturii, în această zi nu se sacrifică și nu se cumpără animale, nu este voie să se cârpească, să se coasă, să se spele sau să se calce, pentru a nu atrage furia lui Dragobete.

Este permis să se facă curățenie în casă, astfel încât căminul să fie pregătit pentru spor, belșug și dragoste pentru cei care locuiesc în aceasta, în anul care urmează.

În ziua de Dragobete, flăcăii și fetele trebuie să se veselească, să joace, să petreacă și să atingă cel puțin o persoană de sex opus, pentru ca norocul să-i însoțească tot anul. Se spune că cei care sunt împreună în această zi, vor fi împreună tot anul. Se crede că fetele și femeile care nu vor fi sărutate în această zi, vor fi singure tot anul, de aceea, misiunea Dragobetelui este să le găsească și să le sărute chiar și pe cele care nu sunt frumoase.

 

În vechime, fetele și femeile de la țară se îmbrăcau frumos și porneau prin văi și lunci, pentru a culege primele flori ale primăverii, în ziua de Dragobete. Agățau apoi la icoane brândușe, viorele și ghiocei pentru a înlătura invidia și gândurile rele și pentru a-și păstra tinerețea și frumusețea. Aceste flori, după ce se uscau, se aruncau într-o apă, de Sânziene, pentru ca toate relele să plece odată cu ele. În unele zone ale țării se practică și astăzi acest obcei.

În alte zone, tinerii (feciori și fete) îmbrăcați în straie de sărbătoare culeg ghiocei și se crede că în funcție de câți ghiocei vor aduce acasă, atâția pui de cloșcă vor avea în curte în anul respectiv.

Conform tradiției, cei care văd pupăza în ziua de Dragobete vor avea noroc tot anul; la fel se întâmplă și cu cei care văd o pereche de păsări. În unele regiuni din țară, în ajunul acestei zile, la fel ca în noaptea de Bobotează, tinerele își pun busuioc sfințit sub pernă, sperând că Dragobete le va ajuta să-și găseasca ursitul.

În această zi nu se plânge, pentru că  se crede că cine plânge de Dragobete are parte de necazuri și supărări în lunile care vor urma.

Așa că, dragi români, iubiți-vă mult, zâmbiți și fiți sănătoși, de Dragobete și în fiecare zi!