Doi buzoieni înțepați de căpușe, diagnosticați cu boala Lyme

Zilnic, la secția UPU a Spitalului Județean de Urgență se prezintă, în medie 7-8 pacienți înțepați de aceste insecte.

 

Nu a fost nevoie de foarte mult timp de la debutul „sezonului căpușelor” ca să apară primele victime în rândul buzoienilor, iar aici nu vorbim de zecile de persoane care au fost înțepate până acum de aceste insecte, ci de cele care s-au îmbolnăvit în urma unui astfel de incident. Astfel, la acest moment, la nivelul județului sunt confirmate două cazuri de boala Lyme și alte patru cazuri de Febră butonoasă – o altă afecțiune provocată de căpușele infectate cu agent patogen.

Căpușele apar odată cu încălzirea vremii și sunt prezente în zonele umbroase, cu iarbă abundentă, zone preferate în această perioadă și de cei care merg la picnic sau ies la plimbare în natură, pentru a scăpa de arșița din oraș. Nu în ultimul rând, expuși sunt și cei care efectuează lucrări agricole, tund gazonul sau intră în orice alt mod în contact cu zonele în care este prezentă vegetație abundentă.

În aceste condiții, încă de la debutul sezonului cald, la Spitalul Județean de Urgență Buzău au început să se prezinte pacienți înțepați de căpușe, dar media prezentărilor din ultima perioadă este de 7-8 pacienți în fiecare zi, vremea ploioasă și căldura din ultima lună favorizând creșterea ierbii și în același timp împiedicând dezinsecțiile eficiente.

 

În majoritatea cazurilor, înțepăturile de căpușă nu au ridicat probleme deosebite, a fost nevoie doar ca insectele să fie extrase cu grijă de medici, pentru a nu rămâne înfipt în piele „capul”, după care locul înțepăturii să fie dezinfectat. Trebuie știut, așa cum ne spun medicii infecționiști, că nu orice înțepătură de căpușă provoacă boala Lyme sau alte boli ce pot fi răspândite de aceste insecte. Astfel de probleme apar doar în cazul în care căpușele sunt purtătoare ale agenților patogeni care duc la apariția acestor boli.

Până acum, din cele câteva zeci de pacienți care s-au prezentat la UPU înțepați de căpușe, doar în două cazuri a fost confirmată boala Lyme, în urma analizelor. Este vorba de un adult și un copil, care au fost trecuți pe tratament specific după ce testele au ieșit pozitive, iar medicii spun că este posibil ca boala să mai fie prezentă și la un al treilea pacient, însă acesta nu s-a mai prezentat la spital pentru continuarea investigațiilor. De asemenea, există și 17 suspiciuni, în cazul cărora se așteaptă rezultatele analizelor de laborator.

 

Celor două cazuri confirmate de boala Lyme li se mai adaugă patru pacienți diagnosticați cu Febră butonoasă, tot în urma înțepăturilor de căpușe. Depistată și tratată la timp, boala Lyme este vindecabilă, însă netratată poate duce le o serie de complicații care pun în pericol viața pacientului. „Din această cauză este necesară prezentarea la medic după înțepătura de căpușă, nu neapărat pentru că incidentul în sine ar fi unul grav, ci pentru că trebuie făcute teste pentru a se stabili dacă insecta este sau nu purtătoare a agentului patogen care produce boala Lyme și dacă acesta a fost eliberat în organism în urma înțepăturii”, așa cum explică dr. Carmen Scântei, epidemiologul-șef al DSP Buzău.

În ceea ce privește febra butonoasă, medicul ne spune că aceasta apare la câteva zile după înțepătura căpușei infectate și se manifestă prin febră și o erupție cutanată specifică. Aceste simptome sunt însoțite de cele mai multe ori de o stare generală proastă și dureri articulare.

Pentru a preveni înțepăturile căpușelor, cea mai simplă variantă ar fi evitarea zonelor cu vegetație abundentă, însă pentru că e greu să rezistăm tentației de a ieși la aer în această perioadă, se recomandă purtarea de pantaloni lungi și bluze cu mânecă lungă, astfel încât să nu existe porțiuni de piele expuse. O altă măsură necesară, dar care intră în sarcina autorităților, este efectuarea de acțiuni de dezinsecție în perimetrele cu spații vezi.

 


Adaugati un comentariu


 

*