Farmaciile Polisano din Sibiu intră în portofoliul Marcos Provit

8 august 2022 | 0 comentarii |

Tranzacția dintre Farmaciile Polisano Pharma SRL din Sibiu și Marcos Provit din Buzău, care activează în retailul şi distribuţia de medicamente, așteaptă acordul Concurenței.

 

Ultima „redută” a Polisano Sibiu, lanțul de farmacii pe care le mai deține în municipiul Sibiu și în localitățile limitrofe, va fi preluat de lanțul buzoian de farmacii Marcos Provit, parte a grupului Evofarm, lanț regional, cu prezență mare în zona rurală, care activează în retailul şi distribuţia de produse farmaceutice și parafarmaceutice și dispune de peste 100 de farmacii în județele Buzău, Ialomița, Iflov, Vrancea, Bacău, Brăila, Brașov, Harghita, Mureș și Galați.

Consiliul Concurenţei analizează tranzacţia prin care Marcos Provit preia Polisano Pharma”, a anunţat autoritatea de concurenţă, care menționează că „în conformitate cu prevederile Legii concurenţei (nr. 21/1996), această operaţiune trebuie autorizată de Consiliul Concurenţei. Autoritatea de concurenţă va evalua această concentrare economică în scopul stabilirii compatibilităţii sale cu un mediu concurenţial normal şi va emite o decizie în termenele prevăzute de lege”.

Potrivit aceleiași surse, Polisano mai are la ora actuală 9 farmacii în municipiul Sibiu, 2 farmacii în oraşul Cisnădie şi o farmacie în comuna Racoviţa şi deține, de asemenea, un magazin naturist în Sibiu.

 

Farmaciile Polisano, deţinute de Daniela Vonica (soţia fostului om de afaceri Ilie Vonica) şi Valentina Bîrsan, au încheiat anul 2021 cu afaceri de 44,6 milioane lei, în creştere cu 10% faţă de anul anterior.

Rețeaua de farmacii Polisano a făcut parte din grupul cu acelaşi nume, fondat de antreprenorul Ilie Vonica, din care făceau parte un spital, laboratoare medicale, o fabrică de medicamente, distribuţie şi retail farmaceutic. După decesul acestuia, în 2016, rând pe rând, diviziile grupului Polisano au făcut obiectul mai multor tranzacţii prin care competitorii din piaţă au cumpărat fiecare companie.

Cea mai mare parte a farmaciilor Polisano (78, din 41 de localități) au fost cumpărate în 2016 de Sensiblu, parte a Grupului A&D Pharma, iar fabrica de medicamente a fost achiziționată în 2018 de Grupul Grampet, deținut de Gruia Stoica. Medlife a cumpărat divizia de servicii medicale, formată din patru clinici cu laboratoare situate în București și Sibiu, un spital privat în Sibiu, un centru de fertilizare in vitro și cea mai mare maternitate privată din Transilvania, iar Provita a cumpărat laboratorul de analize medicale din București.

 

Reţeaua Marcos Provit, controlată de Andrei Isac şi Marius Neagu (fiecare având peste 47,4% din acțiuni), deține o rețea de peste 100 de farmacii sub marca Evofarm, cu sediul social și cea mai mare parte a afacerilor în Buzău, are o rețea de 100 de farmacii3 centre logistice în Brașov, Buzău și București și o flotă de distribuție, a încheiat anul 2021 cu afaceri de 161 milioane de lei (în creștere cu 20%) şi un profit de aproape 3 milioane de lei, potrivit datelor de pe site-ul Ministerului de Finanţe.

Marcos Provit s-a lansat pe piața farmaceutică buzoiană în urmă cu 10 ani, iar în 2012 a deschis prima farmacie a Glodeanu Sărat. În 2013, este deja prezentă în mediul rural cu 16 farmacii, toate în județul Buzău, iar în 2014 își deschide primul depozit autorizat și primele farmacii în județul Ialomița.

În 2017 ia naștere brandul Evofarm, sub care va activa Marcos Provit, care operează în 10 județe – Buzău, Ialomița, Ilfov, Brăila, Vrancea, Bacău, Brașov, Harghita, Mureș și Galați, la care se adăugă acum și Sibiu.

Anul acesta, în iunie, Marcos Provit a mai încheiat o tranzacţie aprobată de Concurenţă și a preluat farmacia Gifarm din Tecuci, cu afaceri de peste 20 milioane de lei.

 


Adaugati un comentariu


 

*