„Lanțul imunității” pentru salvarea persoanelor vulnerabile

28 aprilie 2018 | 0 comentarii |

Un lanț uman s-a format astăzi, în Capitală, pentru a atrage atenția că vaccinarea persoanelor eligibile este, adesea, singura protecție de care pot beneficia cei care, din motive medicale, nu pot fi imunizați.

 

Părinți, bunici, copii, oficiali, cadre medicale, studenți la Medicină și Farmacie s-au prins, astăzi, în „Lanțul imunității”, în jurul locului de joacă central din Parcul Floreasca din Capitală, pentru a simboliza importanța vaccinării, atât individual, cât și pentru grupurile cu care fiecare copil intră în contact.

Zidul uman” creat simbolic sub sloganul „Protejăm împreună” este o ilustrare a modului în care funcționează imunitatea de grup. Aceasta se obține, potrivit specialiștilor în microbiologie și imunologie, prin vaccinarea a cât mai multor persoane eligibile împotriva unor boli grave prevenibile prin vaccinare, aceasta fiind adesea singura protecție de care pot beneficia cei care, din motive medicale, nu pot fi vaccinați.

Imunitatea de grup este tema sub care s-a marcat, anul acesta, Săptămâna Mondială și Europeană a Vaccinării care se celebrează, la nivel global, sub egida Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), în ultima săptămână a lunii aprilie.

 

Ana Maita

Cu același prilej, Asociația „Mame pentru mame” și Coaliția „România Sănătoasă” și-au anunțat sprijinul pentru lansarea Coaliției europene pentru vaccinare.

Așa cum a recomandat zilele acestea Comisia Europeană, organizațiile relevante – asociațiile personalului medical, asociațiile studenților, ca și alte ONG-uri a căror activitate are impact în domeniul sănătății publice – trebuie să lanseze cât mai repede Coaliția europeană pentru vaccinare, o entitate menită să furnizeze informații precise opiniei publice, să combată miturile și să realizeze schimburi de bune practici privind vaccinarea și comunicarea pe acest subiect. Asociațiile noastre sprijină lansarea acestei coaliții, precum și punerea în practică a tuturor celor 20 de propuneri ale Comisiei Europene. Dacă România va adera la ele ca principii și acțiune, vom avea o creștere corespunzătoare a acoperirii vaccinale și o mai bună protecție a copiilor noștri, a declarat Ana Măiță, președintele Asociației „Mame pentru mame”.

 

Recomandările Comisiei Europene includ 20 de acțiuni care urmează să fie întreprinse de Comisie și de statele membre, printre care și România. Între acestea, introducerea unor verificări de rutină a situației vaccinărilor; realizarea unui card de vaccinare comun care să poată fi utilizat electronic transfrontalier; crearea până în 2019 a unui site de internet cu informații despre vaccinarepentru a publica dovezi obiective, transparente și actualizate cu privire la beneficiile și la siguranța vaccinurilor; reducerea riscului de apariție a unor deficite de vaccinuri prin crearea unui registru virtual sub forma unei baze de date la nivelul UE care să conțină informații despre stocurile de vaccinuri și despre necesarul de vaccinuri; convocarea unei Coaliții pentru vaccinare la nivel european.

 

În prezent, în România se înregistrează o scădere dramatică a acoperirii vaccinale, sub limita de 95% recomandată de către Organizația Mondială a Sănătății, la vaccinurile incluse în cadrul Programului Național de Vaccinare. Astfel, conform datelor Ministerului Sănătății, la nivelul anului 2016, acoperirea vaccinală la nivel național și pe tipuri de vaccinuri la copiii în vârstă de 18 luni a înregistrat valori de 95,4% pentru vaccinul BCG (tuberculoză), 87,8% pentru vaccinul împotriva hepatitei B, 68,1% pentru DTP, HiB și VPI (hexavalent), și respectiv 76,8% pentru ROR (rujeolă, oreion, rubeolă).

În acest moment, România se află în plină epidemie de rujeolă. Numărul total de cazuri confirmate raportate până vineri, 27 aprilie 2018, a ajuns la 12.648, din care 50 de decese. Cel de-al 50-lea deces datorat rujeolei a fost raportat la un copil în vârstă de patru ani din judeţul Iaşi. În ultima săptămână au fost raportate încă 280 de cazuri nou confirmate, în 15 judeţe şi în municipiul Bucureşti.

 


Adaugati un comentariu


 

*