Noi cazuri de îmbolnăvire cu Covid-19 la Buzău

În afară de cele șapte cadre medicale din cadrul Spitalului Județean de Urgență, în ultimele 24 de ore au mai fost confirmate patru cazuri noi.

 

În timp ce la nivel național se pare că evoluția epidemiologică a intrat ușor pe curba descendentă, la nivelul județului Buzău asistăm la o creștere a numărului de cazuri care s-a menținut în ultima perioadă, odată cu declanșarea focarului din cartierul Poștă, urmată apoi de un alt focar, în localitatea Râmnicelu. S-a ajuns astfel ca, de la începutul lunii, să fie înregistrate peste 100 de cazuri noi de îmbolnăviri cu Covid-19, ultima cifră comunicată în această după-amiază indicând 123 de infectări. S-a ajuns la această cifră după ce, în ultimele 24 de ore au fost confirmate 11 cazuri noi, șapte dintre ele în rândul personalului sanitar din Secția Medicală a Spitalului Județean de Urgență.

Printre cazurile nou confirmate în ultimele 24 de ore se numără și o tânără de 19 ani, din Râmnicelu, împreună cu copilul său, în vârstă de 29 de zile. Inițial, cei doi au fost internați în izolatorul de la UPU, întrucât copilul prezenta simptome specifice infectării cu noul coronavirus, ulterior, testele confirmând că acesta și mama sa erau infectați. În prezent, tânăra de 19 ani și copilul se află internați la spitalul Victor Babeș din București. Celelalte două cazuri confirmate sunt o tânăra de 21 de ani, din municipiul Buzău, și un alt buzoian de 51 de ani, care suferă de o afecțiune cronică și prezintă simptomatologie. Ambii pacienți au fost internați la spitalul din Râmnicu Sărat după confirmarea diagnosticului de Covid-19.

 

La nivelul județului se mai află în carantină 211 persoane, iar alte 355 sunt izolate la domiciliu. De la instituirea stării de alertă, polițiștii și jandarmii angrenați zilele acestea în acțiuni de prevenire și combatere a răspândirii infecției cu Covid-19 au acționat în principal pentru informarea cetățenilor cu privire la noile reguli care trebuie respectate, iar de azi au la îndemână și instrumentul legal pentru a aplica amenzi.

În țară, numărul total al persoanelor infectate a ajuns la 17.036, în ultimele 24 de ore fiind confirmate 165 de cazuri noi, în scădere față de zilele anterioare. Totodată, 9.930 de pacienți au fost declarați vindecați și externați, în timp ce numărul deceselor în rândul persoanelor infectate a ajuns la 1.107.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 12.351 de  persoane, iar 17.797 de persoane sunt în izolare la domiciliu, în timp ce numărul testărilor efectuate a ajuns la 313.621.


Categorii: Actual, Spitale, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*