Primele declarații ale lui Alexandru Rafila din postura de ministru al Sănătății

26 noiembrie 2021 | 0 comentarii |

Acesta a preluat ieri mandatul de la predecesorul său, la câteva ore după ce guvernul Ciucă a primit votul de investitură în Parlament.

 

La câteva ore după ce și-a prezentat bilanțul celor aproape trei luni de interimat la Ministerul Sănătății, Cseke Attila a participat, ieri, la o conferință de presă comună cu medicul Alexandru Rafila, noul ministru al Sănătății,  prilejuită de predarea mandatului predarea mandatului. Evenimentul a avut loc la Ministerul Sănătății, la scurt timp după ce Guvernul Ciucă a primit votul de învestitură în Parlament, iar noii miniștri au depus jurământul.

Cu această ocazie, Alexandru Rafila a făcut și primele declarații din noua poziție, anunțând că își propune recâștigarea încrederii populației în autorități, prin mai multă sinceritate și transparență în comunicare. Totodată, acesta a precizat că își dorește ca deciziile pe care Ministerul Sănătății le va emite în mandatul său să nu fie unele autoritare, ci participative, urmând a fi luate împreună cu toți actorii importanți din societate, fie că e vorba de angajatori, sindicate, asociații de pacienți etc. „Dacă aceia care sunt afectaţi de decizii participă la procesul de luare a deciziei, atunci sunt conştienţi de dificultăţi, le pot accepta, dacă sunt pentru un timp determinat, dacă le înţeleg şi dacă îşi dau seama că viitorul este mai bun dacă respectă nişte reguli sau nişte proceduri. Trebuie să schimbăm ceea ce s-a întâmplat în ultimul an şi jumătate, pentru că în ultimul an şi jumătate am avut de multe ori un comportament autoritar”, a declarat noul ministru al Sănătății.

 

Alexandru Rafila a subliniat că numărul mare de decese înregistrate în valul 4 al pandemiei l-a afectat puternic, afirmând că nu este firesc ca o țară din Uniunea Europeană să înregistreze cel mai mare număr de decese, raportat la populație. „Pare incredibil ca o ţară din UE să înregistreze cel mai mare număr de decese raportate la populaţie şi trebuie să ne pregătim să facem tot ceea ce putem încât acest lucru să nu se mai repete şi să dăm şi o speranţă oamenilor că în cursul anului 2022 găsim şi drumul spre normalitate. Ceea ce ne interesează în momentul de faţă este parteneriatul cu oamenii care lucrează în sistemul de Sănătate, pe de o parte, şi ne interesează să găsim modalitatea cea mai bună, încât să avem sprijinul populaţiei pentru măsurile de sănătate publică. nu mă interesează în niciun fel apartenenţa politică a celor care lucrează în minister, ci doar de profesionalismul şi calitatea umană a acestora”, a mai declarat Alexandru Rafila la preluarea mandatului.

 

Alexandru Rafila

Totodată, noul ministru a vorbit despre recomandarea lansată recent de Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (ECDC) privind administrarea dozei booster tuturor adulților cu precădere celor peste 40 de ani, precum și despre discuțiile din spațiul public privind obligativitatea administrării acestei doze, la cel puțin 9 luni după schema completă. În calitate de specialist, Alexandru Rafila a precizat că în România,  în condițiile în care acoperirea vaccinală la nivel național este de 35-40%, prioritară este imunizarea celor care încă nu s-au vaccinat și abia apoi administrarea celei de-a treia doze. „Noi discutăm despre doza a treia, în condiţiile în care avem mai mult de 60% din populaţie nevaccinată cu primele două doze. Prioritatea – şi asta e poziţia OMS – este de a vaccina cât mai mult din populaţie. Doza a treia este foarte importantă pentru ţările unde au 70 – 80% acoperire vaccinală. Dar pentru ţările unde avem 35 – 40% acoperire vaccinală, importanţa nu este pe primul loc pentru doza a treia, ci este importanţa vaccinării celor care nu s-au vaccinat încă, pentru că acesta e motivul pentru care avem cazuri grave şi decese. Doza trei este, în mod evident, necesară pentru persoanele care nu au trecut prin boală, pentru că imunitatea medie s-a observat că, în general, nu este mai lungă de şase luni, dar trebuie luate în discuţie toate aspectele, mai ales că există şi persoane care au trecut prin boală, au făcut două doze de vaccin şi trebuie analizat dacă toată lumea, indiferent de situaţie, are nevoie de această a treia doză”, a mai spus Rafila.

 


Adaugati un comentariu


 

*