Protestele de la Ambulanță s-au suspendat. Sindicaliștii și Guvernul au convenit un calendar de rezolvare a nemulțumirilor

22 noiembrie 2023 | 0 comentarii |

În urma întâlnirii liderilor Federației Ambulanța cu premierul Marcel Ciolacu și ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, s-a convenit suspendarea protestelor și s-a stabilit un calendar de negocieri în vederea soluționării revendicărilor.

 

După câteva ore de protest extrem – greva foamei – în fața Parlamentui și a Guvernului, a președintelui Federației Ambulanța, Gheorghe Chiș alături de alți 8 lideri de sindicat din județe, și pichetarea stațiilor centrale ale Serviciilor de Ambulanță din toată țara, sindicaliștii au fost invitați la negocieri, de către guvernanți, iar în urma promisiunilor că li se vor soluționa revendicările, au decis suspendarea protestelor.

Federația Ambulanța, afiliată la Blocul Național Sindical (BNS), a transmis în această dimineață, că „GREVA FOAMEI declanșată de președintele Federației Ambulanța, Gheorghe Chiș și a celor 8 lideri de sindicat, a încetat în seara zilei de 21 Noiembrie 2023, la ora 21.00, iar hotărârea de a suspenda Protestele din sediile centrale ale serviciilor de ambulanță, a fost luată astăzi, 22 Noiembrie 2023, ora 8:00”.

 

Potrivit BNS, decizia de încetare a GREVEI FOAMEI și a PROTESTELOR din Serviciile de Ambulanță a fost luată în urma întâlnirilor greviștilor cu premierul Marcel Ciolacu și cu ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura Oprescu, la care s-a convenit „un calendar de soluționare a problemelor din serviciile de ambulanță, în funcție de priorități și posibilitățile reale de rezolvare”, cu sprininul deputatului Gabriel Valer Zetea, care a fost implicat în organizarea întâlnirilor, însoțind grupul greviștilor la ambele întâlniri.

Blocul National Sindical mulțumește tuturor pentru suport și salută acțiunea rapidă a Guvernul României pentru rezolvarea protestelor din serviciile de ambulanță”, se menționează în comunicatul BNS.

 

Reamintim că marți, 21 noiembrie, mai mulți lderi ai Federației Naționale Ambulanța din România (FNSR), afiliată Blocul Național Sindical (BNS), au intrat în greva foamei, iar la toate sediile centrale ale servicilor de ambulanță din țară, sindicaliștii aflați în timpul liber au protestat între orele 10.00-12.00.

Protestul a fost declanșat ca urmare a faptului că prin votul din Comisia pentru Muncă și Protecție Socială și cel de luni, 20 noiembrie, din plenul Camerei Deputaților, la propunerea Guvernului României, prin Ministerul Muncii și Solidarității Sociale și a Casei Naționale de Pensii Publice, proiectul de lege privind sistemul public de pensii a fost astfel modificat încât personalul operativ de la Ambulanță va ieși la pensie la 65 de ani, în timp ce aceste drepturi au fost menținute pentru personalul SMURD.

Legislația de până acum permite personalului operativ din cadrul serviciilor de Ambulață să se pensioneze după 57 de ani, dacă are 30 de ani de contribuție și cel puțin 20 de ani de serviciu.

 


Adaugati un comentariu


 

*