Spitalele care „nu sunt în stare” să facă investiții, pierd banii

Ministrul Sănătății avertizează că sumele neangajate în procedurile de achiziție vor fi redistribuite. Sorina Pintea a anunțat, totodată, că de la jumătatea lunii viitoare, toate spitalele județene vor avea centre de prelevare a organelor.

 

Cu prilejul redeschiderii secției de Ortopedie Pediatrică de la spitalul Grigore Alexandrescu, Sorina Pintea și-a exprimat nemulțumirea că, deși bugetul de investiții alocat anul acesta Ministerului Sănătății, este unul extrem de generos și s-au alocat fonduri pentru achiziția de aparatură și alte bunuri necesare tuturor pitalelor, multe unități medicale nu au făcut nicio achiziție până acum.

Ministrul Sănătății a reluat subiectul și la Bistrița, unde a anunțat că, la finele trimestrului trei al anului în curs, va face o evaluare a achizițiilor făcute de spitalele din țară. iar cele care nu vor reuși să finalizeze până atunci procedurile de achiziție riscă să rămână fără banii alocați de la minister. Astfel, sumele neinvestite vor fi redistribuite spitalelor care și-au cheltuit banii alocați și mai au nevoie de investiții.

Afirmațiile au fost făcute în cadrul unei conferințe de presă susținute după inaugurarea secției ATI și a Centrului de Transfuzii din cadrul Spitalului Județean de Urgență din Bistrița Năsăud, complet modernizate, reabilitare, extinse și dotate cu echipamente medicale de ultima generație, pentru Ministerul Sănătății a alocat, în ultimii doi ani, 12 milioane de lei, investiția totală ridicându-se la aproximativ 14 milioane de lei.

 

Ministrul a apreciat faptul că în executarea lucrărilor au fost utilizate materiale bactericide „garantate pe întreaga durată de viață a construcției, având o activitate bactericidă de 5 ori mai mare, ceea ce înseamnă de 100.000 de ori mai puține bacterii. Dotarea s-a făcut cu aparatura medicală de cea mai înaltă performanță, iar ca urmare a acestei investiții, Comisia de acreditare a propus creșterea gradului secției de Terapie Intensivă la gradul I”.

Sorina Pintea a apreciat modul în care au fost investiți banii la Bistrița, unde consideră că sectia pe care a văzut-o „este una dintre cele mai moderne din Europa, dar și-a exprimat din nou nemulțumirea față de spitalele care, deși au primit sume importante de la buget, nu au reușit până la acest moment să facă nicio achiziție, în timp ce alte spitale au finalizat procedurile de modernizare și retehnologizare a secțiilor care necesitau acest lucru.

Ministerul Sănătăţii, a finanţat în acest an, toate spitalele din România, de la spitale mici, municipale, orăşeneşti, pentru că şi acolo sunt pacienţi care trebuie să fie investigaţi înainte să ajungă într-o terapie intensivă de acest nivel. Unii nu vor cheltui aceşti bani, din păcate, pentru că nu şi-au făcut proceduri, pentru că nu au avut grijă de nevoile pe care le au. Ministerul Sănătăţii va redistribui aceste sume necheltuite acolo unde există contracte”, a anunțat cu acest prilej ministrul.

 

Măsura ar urma să fie pusă în aplicare la finele trimestrului III al anului în curs, atunci când se va face o analiză a sumelor primite și cheltuite de fiecare spital, iar în cazul unităților în care se va constata că nu s-a făcut nicio achiziție se va lua măsura redistribuirii sumelor alocate, care vor ajunge astfel la alte spitale care mai au nevoie de noi investiții.

Până la acest moment, Sorina Pintea spune că nu există o evidență exactă a sumelor rămase necheltuite, iar acest fapt se va stabili spre sfârșitul lunii viitoare, precizând că se știe cu certitudine că există spitale care nu au reușit încă să facă nicio achiziție cu banii primiți de la minister.

N-aş putea să vă dau o sumă exactă, dar pot să vă spun că în trimestrul III vom face o analiză foarte clară şi, acolo unde considerăm, chiar dacă procedurile sunt lansate, că banii nu vor putea fi utilizaţi, atunci o să relocăm aceşti bani acolo unde există contracte deja semnate, cu clauză suspensivă, aşa cum am spus la începutul anului”, a mai declarat Sorina Pintea la Bistrița.

 

Pe de altă parte, ministrul a mai anunțat că, începând cu jumătatea lunii viitoare, fiecare spital județean din țară va fi obligat să dețină un centru de prelevare de organe, decizie pe care a luat-o recent, împreună cu directorul Agenției Naționale de Transplant, medicul Radu Zamfir. La ora actuală, 41 de uități medicale din țară sunt autorizate să facă prelevări de organe, iar unele dintre ele și pentru transplant.

Am luat decizia de a implementa obligativitatea existenţei unui centru de prelevare la nivelul fiecărui spital judeţean, pentru că avem terapii intensive, avem dotări la marea majoritate a spitalelor, este cazul să începem să lucrăm. Programul naţional de transplant a fost restructurat, există posibilitatea de a stimula financiar pe cei care sunt implicaţi efectiv şi este cazul să ne gândim la pacienţii care aşteaptă aceste organe”, este anunțul făcut de Sorina Pintea, care a menționat că, în paralel, va fi derulată şi o campanie publică de susţinere a prelevării de organe.

Ministrul a spus că, în ultima săptămână, în țară au avut loc patru intervenții pentru prelevarea de organe, iar pe lângă ficat și rinichi a avut loc și o prelevare de cord, de la un donator în vârstă de 16 ani. Din păcate, pe lista pacienților din România care așteaptă un transplant cardiac nu s-a regăsit nici un primitor compatibil, așa că inima a fost trimisă în Germania, prin intermediul agenției Eurotransplant, fiind deja transplantată unui pacient german de 17 ani.

 

 

 

 


Categorii: Autoritati, Spitale, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*