Știi și câștigi sănătate: Tahicardia, o afecțiune cardiacă cu riscuri majore

Nu mai este un secret pentru nimeni, bolile cardiace reprezintă prima cauză de mortalitate în lume, iar stilul de viață nesănătos, alimentația necorespunzătoare și lipsa sportului și a mișcării sunt principalele cauze care declanșează o afecțiune a inimii. În România, aproximativ 60% din decese sunt cauzate de bolile cardiovasculare, potrivit datelor Societății Române de Cardiologie.

Tahicardia este o tulburare de ritm cardiac frecventă (aritmie), care presupune un ritm cardiac mai rapid decât cel normal, fiind o tulburare de natură cardiacă sau extracardiacă.

În condiții fiziologice obișnuite, de repaus, pulsul unui adult este cuprins între 60 și 100 de bătăi pe minut. În ceea ce privește limitele normale ale frecvenței cardiace, acestea sunt cuprinse între 60 și 80 de bătăi pe minut. Valorile care depășesc această limită fără să existe un motiv evident (efort fizic, stres) indică o tahicardie. Practicienii intră în alertă când pulsul depășește 80 de bătăi pe minut. Odată recunoscută tahicardia, medicul trebuie să se asigure și de cauza reală a acesteia, iar investigațiile amănunțite asupra pacientului sunt necesare atunci când aceste limite sunt depășite.

 

Cauzele instalării tahicardiei are mai multe surse. Poate fi vorba despre o accelerare a activității electrice a nodului sinusal, care este stimulatorul fiziologic al inimii. Acesta poate antrena instalarea unei tahicardii sinusale. De cele mai multe ori, tahicardia poate însoți o febră, o anemie sau o boală pulmonară în faza de agravare. Dar poate fi și naturală, atunci când se instalează în timpul unui efort fizic intens. 

În funcție de localizarea porțiunii inimii în care apare, tahicardia poate fi atrială, joncțională sau ventriculară.

Tahicardia atrială debutează în atrii, care pot ajunge chiar și la 600 de pulsații pe minut. Nodul atrioventricular preia multe dintre aceste impulsuri și nu permite transmiterea lor mai departe, către ventricule. Acest tip de tahicardii sunt, de cele mai multe ori, benigne. Fibrilația atrială se manifestă prin puls foarte rapid și neregulat, generat în camerele superioare ale inimii (atrii), iar Flutterul atrial este atunci când pulsul generat în atrii este foarte rapid, dar este regulat, spre deosebire de fibrilația atrială.

 

Tahicardia ventriculară apare la nivelul camerelor inferioare ale inimii (ventricule). Este cel mai periculos tip de tahicardie și este deseori greu de tolerat, din cauza ventriculului, care nu își mai poate îndeplini funcțiile de ejecție sanguină. Pulsațiile ventriculului pot ajunge la 300 pe minut, iar starea pacientului care suferă de această afecțiune se poate înrăutăți grav, în scurt timp. Tahicardia supraventriculară (SVT) este când pulsul anormal este generat deasupra ventriculelor, iar cauza este de cele mai multe ori congenitală. Fibrilația ventriculară este o aritmie foarte gravă, care constituie urgență medicală și de obicei este nevoie de folosirea unui defibrilator – pulsul este rapid și neregulat și este asociat frecvent cu un atac de cord. Tahicardiile ventriculare pot degenera în fibrilații, care vin însoțite de stop cardiorespirator sau chiar o stare de moarte aparentă. Mortalitatea și morbiditatea în tahicardia ventriculară apar de obicei datorită degenerării spontane în fibrilație ventriculară. Chiar și fără această degenerare, tahicardia ventriculară poate produce insuficiență cardiacă congestivă și instabilitate hemodinamică cu deces secundar.

Tahicardia joncțională este cel mai adesea provocată de un scurtcircuit la nivelul nodului atrioventricular. Mai poate fi provocat de un fascicul de conducție anormal. Tahicardiile joncționale pot provoca până la 200 de pulsații pe minut și pot evolua prin crize paroxistice, cunoscute și sub denumirea de boala lui Bouveret. Acestea sunt, de asemenea, de cele mai multe ori benigne.

 

Atunci cand vorbesc de tahicardie, medicii cardiologi au o paletă variată și complexă pentru a stabili cauzalitatea. De cele mai multe ori, această afecțiune este strâns legată de o boala cardiacă genetică sau de o malformație congenitală a inimii, dar poate fi generată și de factori extrinseci precum anemia, febra, hipertiroidia, dezechilibrul electrolitic, emoțiile puternice (criza de panică, frica, etc) fumatul excesiv, hipotensiunea arterială, consumul exagerat de alcool sau de băuturi carbogazoase energizante, drogurile psihedelice și psihotrope, abuzul de medicamente antiinflamatoare.  Există însă și cazuri în care medicul nu poate descoperi o cauză clară a tahicardiei.

Deseori, tahicardia nu are simptome și este descoperită întâmplător, în urma unui consult medical. Alteori însă, mai ales dacă boala are o formă destul de severă, apar manifestări clare, determinate de faptul că inima nu mai poate pompa normal sânge spre alte organe. Între simptomele tahicardiei regăsim amețeala, respirația dificilă, palpitații (bătăi neregulate ale inimii și senzația de fâlfâit în piept), durere în piept sau leșin.

Chiar în lipsa unor simptome deranjante, tahicardia trebuie tratată imediat ce este descoperită. În caz contrar, pot apărea complicații grave precum insuficiență cardiacă, infarct sau accident vascular cerebral, stop cardiorespirator.

 

Pentru că are mai multe forme de afișare și o complexitate de cauze, tahicardia poate fi diagnosticată fie în urma unui consult medical, în care medicul ascultă inima pacientului cu un stetoscop, fie, în cazul în care va sesiza un puls anormal, în urma unor investigații suplimentare, între care cea mai uzuală este electrocardiograma (EKG) – o investigație care redă printr-un grafic impulsurile electrice generate de inimă.

Holterul EKG– cu ajutorul unui dispozitiv portabil, inima pacientului va fi monitorizată constant timp de 24 de ore. În acest fel, medicul poate observa o aritmie care nu a fost înregistrată la electrocardiogramă, pentru că afecțiunea nu se manifestă permanent.

Testul EKG de stres – este o altă investigație, prin care activitatea inimii va fi monitorizată în timp ce pacientul face un efort fizic intens (aleargă pe bandă). Ecografia cardiacă – poate ajuta la identificarea unor zone ale inimii care nu funcționează normal, la depistarea unor malformații sau probleme la nivelul mușchiului cardiac.

 Cu ajutorul RMN sau al tomografiei se pot observa în detaliu structurile inimii și circulația sângelui, putându-se evidenția tumorile cardiace și cardiomiopatia dilatativa. Coronarografia  este o investigație în cadrul căreia medicul va introduce o substanță de contrast în artere, prin intermediul unui cateter, pentru a vedea eventuale blocaje sau anomalii ale vaselor de sânge.

 

Tratamentul recomandat de medic include de obicei medicamente pentru restabilirea ritmului cardiac normal, dar dacă acestea nu au efect, atunci pot fi recomandate anumite proceduri medicale, cum ar fi cardioversia – o soluție de moment, care presupune aplicarea unui șoc electric la nivelul inimii, cu un defibrilator, pentru a restabili pulsul normal.

Ablația este o procedură prin care medicul introduce catetere prin artere, pentru a ajunge la zona inimii unde are loc tulburarea de ritm cardiac și folosește energie de radiofrecvență pentru a distruge regiunea afectată. Aceasta nu va mai funcționa și astfel nu va mai produce aritmie. Tehnicile actuale includ evaluarea 3D a cicatricii, isopotențial sau creearea unei hărți a activării, urmată de ablația prin radiofrecvență de înaltă energie.

Cateterizarea cardiacă este în general rezervată pacientilor cu simptome severe, la care diagnosticul și evaluarea riscului sunt imposibile prin metode neinvazive. Aceasta poate permite biopsierea cardiacă pentru a detecta miocardita, permite efectuarea studiilor hemodinamice, angiografia coronariană, etc.

Pacemakerul este un mic dispozitiv inserat sub piele, deasupra inimii. Acesta va produce mici șocuri electrice atunci când va detecta un puls anormal. Defibrilatorul implantabil este folosit atunci când afecțiunea pune în pericol viața pacientului, medicul va recomanda implantarea unui mic defibrilator. Acest dispozitiv va monitoriza constant activitatea inimii și va emite șocuri electrice imediat ce va detecta o aritmie.

În cazuri extreme se va recurge la operație pe cord deschis, intervenție folosită doar în cele mai grave cazuri.

 

În concluzie, tahicardia este o afectiune care se poate manifesta în diferite forme și poate afecta persoane de toate vârstele. Tratamentul tahicardiei este, de asemenea, variat, fiind indicate o serie de măsuri necesare în funcție de gravitatea afecțiunii depistate. În cazul în care apar simptome de tahicardie este vital să fie consultat un medic cardiolog, care va putea decide din timp tratamentul adecvat și pentru a se putea evita complicații medicale severe.

Pacientul care suferă de tahicardie va fi învățat să-și monitorizeze și singur, acasă, pulsul, cu ajutorul unui tensiometru și să facă manevre vagale, în cazul unui episod de tahicardie. Aceste manevre ajută la restabilirea unui puls normal și includ tușitul, aplicarea unui cub de gheață pe față sau statul pe vine timp de câteva secunde.

Un program regulat de exerciții fizice și eliminarea din alimentație a exceselor, mai ales a grăsimilor, fumatului și alcoolului, pot ține la distanță problemele inimii.

Monitorizarea tensiunii și a nivelului de colesterol sunt metode de prevenție ale tahicardiilor, iar reducerea stresului și aplicarea unor metode de relaxare ne vor păstra inima sănătoasă pentru mai mult timp.

 

Surse: Heart Organization – „Tachycardia: Fast Heart Rate”, Heart; Mayiclinic – „Tachycardia”medicina-interventionala.ro; Medical News Today – „Everything you need to know about tachycardia”.

 

* Informațiile din acest articol au caracter informativ și nu înlocuiesc consultul medical.

 


Categorii: Lifestyle, Medici, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*