Un cabinet medical pentru urgențe stomatologice va funcționa în Ambulatoriul Spitalului Județean de Urgență Buzău

31 martie 2020 | 2 comentarii |

Decizia a fost „parafată” astăzi, de reprezentanții Primăriei Buzău, ai Consiliului Județean, DSP, Spitalului Județean de Urgență și ai Colegiului Medicilor Stomatologi.

 

Odată cu suspendarea activității în cabinetelor medicale stomatologice, din cauza epidemiei de COVID-19, prin Ordonanța Militară nr.2/21 martie, buzoienii au rămas fără vreo posibilitate de a-și rezolva urgențele stomatologice, la fel ca cei mai mulți români din țară. Pentru că tot mai mulți locuitori ai municipiului s-au plâns autorităților, atât pe rețelele de socializare cât și direct, prin e-mail sau telefon, în Comitetul Local pentru Situații de Urgență s-a decis identificarea unui cabinet care să răspundă unor astfel de urgențe medicale.

Colegiul Medicilor Stomatologi din Buzău a transmis autorităților locale o listă cu necesarul, iar Primăria și Consiliul Județean au încercat să găsească soluții și să asigure tot ce este necesar pentru funcționarea unui astfel de cabinet medical. Inițial s-a convenit că un Cabinet stomatologic școlar, eventual la Colegiul B.P.Hasdeu sau la Colegiul Agricol ar putea răspunde unei astfel de necesități, avându-se în vedere că Primăria a dotat în ultima perioadă aceste unități medicale școlare, care funcționează în subordinea Consiliul Local Municipal, iar medicii își primesc salariile de la Primărie, atât în timpul anului școlar cât și în afara acestuia.

 

Epidemiologul-șef al Direcției de Sănătate Publică a pus în discuție faptul că trebuie respectate anumite reguli și protocoale impuse de situația de urgență în care ne aflăm din cauza noului coronavirus.

În această luptă cu pandemia, vreau să mulțumesc Colegiului Medicilor Stomatologi, Consiliului Local și Spitalului Județean, alături de care ne-am implicat și noi, Consiliul Județean, și vom asigura funcționarea unui cabinet medical stomatologic pentru urgențe în cadrul Spitalului Județean, pentru ca buzoienii să nu aibă de suferit și din cauza durerilor dentare, chiar dacă ne aflăm într-un context epidemiologic deosebit. De altfel, aș vrea să mulțumesc cu acest prilej fiecărui medic și întregului personal medical care în această perioadă se află în prima linie în lupta cu acest dușman nevăzut”, a explicat președintele Consiliului Județean, Petre Emanoil Neagu.

În urma discuțiilor care au avut loc pe această temă s-a ajuns la concluzia că singura locație care poate îndeplini toate criteriile este Cabinetul de Chirurgie Buco-Maxilo-Facială din cadrul Spitalului Județean.

 

Claudiu Damian

Cabinetul se află în Ambulatoriul Spitalului Județean de Urgență, iar unitatea medicală va sigura logistica, spațiul, dezinfecanții, curățenia și paza. Primăria va asigura personalul medical, prin medicii și asistentele din cabinetele stomatologice școlare, iar Consiliul Județean va contribui, la rândul său, cu materialele de protecție a personalului medical și o parte din instrumentar și materiale sanitare.

Avem deja dotat cabinetul de BMF cu scaun stomatologuc și o parte din instrumentar, dar pentru a putea funcționa ca și cabinet stomatologic de urgență este nevoie de truse de urgență specifice și de anumite materiale specifice. Am înțeles nevoile populației de a primi asistență medicală stomatologică de urgență, așa că începând de sâmbătă, 4 aprilie, Cabinetul de Chirurgie Buco-Maxilo-Facială situat în Ambulatoriul de specialitate al SJU Buzău va asigura servicii BMF în intervalul orar 8:00-12:00, iar în același spațiu, urgențele stomatologice vor fi acordate în timpul săptămânii în intervalul orar 14:00-20:00, iar în weekend între orele 8:00-20:00”, a declarat managerul Spitalului Județean de Urgență, Claudiu Damian.

 

Dr. Claudia Ciupitu

Serviciile stomatologice de urgență vor începe să se acorde buzoienilor începând din acest weekend, iar medicul Claudia Ciupitu, președintele Colegiului Medicilor Stomatologi Buzău, spune că „noi, ca și organizație profesională, ne implicăm din punct de vedere organizatoric, de avizarea cabinetului și de personalul medical. În actualul context epidemiologic, în cabinetele noastre nu puteam asigura echipamentele de prevenție adecvate, de aceea am apelat la sprijinul autorităților locale unde am găsit, din fericire, deschidere. Pentru început, vom asigura funcționarea cabinetului cu ajutorul personalului medical școlar, dar am deschis și o listă cu medici voluntaro care vor dori să se alăture acestui demers. Este nevoie de măsuri speciale, de respectarea unor protocoale stricte care să-i protejeze atât pe medici cât și pe pacienți. Pacienții vor avea la dispoziție o linie telefonică la care vor suna, un medic îl va evalua telefonic și, în funcție de context, îl va consilia sau îl va chema la cabinet dacă este într-adevăr o urgență”, a explicat medicul stomatolog, exprimându-și recunoștința față de deschiderea pe care a găsit-o la autoritățile locale.

În cazul în care Colegiul Medicilor Stomatologi va găsi voluntari care să asigure astfel de servicii și pe timp de noapte, conducerea Spitalului Județean le va asigura toate condițiile pentru a-și putea desfășura activitatea în bune condiții.

 



Comentarii (2)

  1. Dragu Florentina spune:

    Cum procedez daca am o urgenta la stomatologie? Cum pot si unde ma programa?
    Va multumesc!

Adaugati un comentariu


 

*