Un copil în vârstă de două zile – „pacientul 100” salvat grație existenței heliportului SUUB

Investiția a fost inaugurată în urmă cu opt luni, iar în acest interval și-a dovedit utilitatea, contribuind la salvarea mai multor pacienți din țară, aflați în stare gravă.

 

La începutul luni decembrie a anului trecut era inaugurat cel mai modern heliport cu destinație medicală din țară, construit deasupra noului bloc operator al SUUB, în urma unei investiți de un milion de euro făcute de compania MaxBet. Dotat cu instalație de balizaj pentru a putea fi folosit și pe timp de noapte, heliportul de la SUUB este astfel operațional 24 de ore din 24. La mai puțin de un an, heliportul a contribuit la salvarea a 100 de pacienți din întreaga țară, transportați de urgență cu elicopterul la spitalul bucureștean.

Zborul cu numărul 100 a avut loc luni seară, elicopterul care a efectuat a 100-a aterizare pe heliportul SUUB având la bord un copil din Alexandria, în vârstă de doar două zile, care fusese diagnosticat cu icter hemolitic și a fost preluat imediat după aterizare de echipa medicală a Unități de Primiri Urgențe a SUUB. Acesta avea nevoie de îngrijiri complexe ce nu puteau fi acordate decât cu ajutorul unor aparate speciale care se găsesc în dotarea secției de Neonatologie a spitalului bucureștean, motiv pentru care s-a decis transferul său la această unitate. Fiind vorba de o urgență majoră, transportul a fost efectuat cu un elicopter SMURD, fiind astfel îndeplinită a 100-a misiune îndeplinită cu succes pe heliportul spitalului universitar. În prezent, copilul se află internat în maternitatea spitalului, unde urmează să i se mai facă o serie de investigații, însă medici spun că starea sa este una satisfăcătoare.

 

Heliportul dispune de două culoare de zbor care, pe parcursul celor 8 luni de la inaugurare, au fost folosite atât pe timp dezi cât și pe timp de noapte, indiferent de condițiile meteo. Dintre cele 100 de zboruri, 20 au fost efectuate pe timp de noapte, aceasta fiind o altă premieră pentru sistemul medical din România, având în vedere că în țară nu există alte heliporturi similare care să fie dotate cu instalație specială pentru zborurile de noapte.

Putătorul de cuvânt al unității medicale, Delia Munteanu, a precizat că „helipotul oferă o şansă în plus pacienţilor aflaţi în stare gravă şi foarte gravă, care au nevoie de îngrijire medicală înalt specializată într-un spital universitar de urgenţă, prin scurtarea timpului în care ajung la camera de gardă. Pentru mulţi dintre aceşti pacienţi, fiecare minut e vital. Pentru noi, faptul că pacientul este adus mai repede la spital înseamnă că putem interveni într-un timp optim şi deci înseamnă o şansă în plus la viaţă. Echipele medicale de la SUUB, înalt specializate, pun viaţa pacientului mai presus de orice”.

Pacienți transportați cu elicopterul la SUUB provin cu precădere din județele Craiova, Alexandria, Galaţi, Brăila, Bacău, Constanţa şi Tulcea, mai mulți dintre ei, după ce suferiseră un infarct sau un accident vascular cerebral.

 

Cea mai aglomerată zi de aterizări şi decolări pe heliportul Spitalului Universitar s-a dovedit a fi ziua de 30 decembrie, când 6 elicoptere au adus aici cazuri medicale din toată ţara. Printre pacienţii a căror viaţă a fost salvată atunci prin transferul rapid s-au numărat  şi doi bărbaţi în stare foarte gravă, care suferiseră infarcturi miocardice acute.

Cel mai tânăr pacient care a aterizat pe heliportul spitalului bucureștean este un copil născut prematur, adus tot din Alexandria, care a fost transportat cu elicopterul la SUUB, iar de aici a fost preluat de o  ambulanță care l-a transferat la Maternitatea Bucur, pentru a primi îngrijirile de urgență necesare.

Despre investiția făcută de compania pe care o conduce, directorul general al MaxBet, Ioana Bazavan , a declarat că „pentru noi, fiecare viaţă salvată este o victorie, pentru aceşti pacienţi chiar şi un singur minut făcând diferenţa între viaţă şi moarte. Toate aceste victorii ne confirmă că am făcut cea mai bună investiţie posibilă în construcţia primului heliport medical în terasă din Bucureşti, la cea mai mare unitate medicală din Capitală. Investiţia noastră de un milion de euro va dăinui în timp, iar fiecare pacient salvat de medici poate să spună mai departe povestea acestei investiţii. Trăim un sentiment unic de fiecare dată când aflăm că încă un pacient a fost salvat şi că putem să îi ajutăm pe eroii din camera de gardă, din blocul operator”.

 


Categorii: Actual, Medici, Spitale, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*