Un nou motiv pentru care zahărul îngrașă

20 iunie 2020 | 0 comentarii |

O descoperire recentă arată faptul că o cantitate mare de zahăr în alimentație perturbă circuitul neuronale care controlează starea de sațietate.

 

Este deja de notorietate faptul că zahărul nu se numără printre ingredientele indicate celor care țin la siluetă sau vor să dea jos kilogramele în plus, dulciurile fiind recunoscute ca alimente care îngrașă. Explicația cunoscută până acum constă în faptul că zahărul consumat în cantități mai mari decât are nevoie organismul se stochează sub formă de glicogen în ficat și mușchi, iar când spațiul de stocare este depășit, se transformă în grăsime, care se depune.

Acest fapt este dovedit de nenumărate studii, însă o cercetare recentă a stabilit că zahărul mai influențează și în alt mod acumularea de kilograme în plus. Astfel, cercetătorii de la Universitatea din Michigan, Statele Unite, au constatat că o dietă cu un conţinut ridicat de zahăr perturbă circuitul neuronal ce permite oamenilor să simtă senzaţia de saţietate şi astfel, îi determină să mănânce excesiv.

În cadrul studiului, aceștia au dezvoltat un marker genetic în neuronii dopaminergici ai musculiţelor de oţet, pentru a observa răspunsul insectelor la diferite cantităţi de zahăr. Specialiştii au descoperit că atunci când musculiţelor li se administra o dietă bogată în zahăr, răspunsul neuronilor care semnalează recompensa în creier a fost mai lent şi întârziat.

 

Pentru a studia dacă activitatea redusă a acestor neuroni ca răspuns la zahăr le făcea pe musculiţe să mănânce mai mult, cercetătorii au introdus o moleculă în neuronii dopaminergici ai insectelor, activată prin lumina roşie. În condiţii de expunere la lumina roşie, neuronii dopaminergici ai musculiţelor cu o dietă bogată în zahăr s-au activat la niveluri similare cu cele ale insectelor al căror organism nu a fost influenţat de cercetători, ceea ce a făcut ca aceste musculiţele să mănânce mai puţin, deşi aveau acces la hrană. Însă, în lipsa activării prin lumina roşie, zahărul din alimentaţie a încetinit senzaţia de saţietate, iar insectele au continuat să mănânce.

Cercetătorii au descoperit, de asemenea, că acest fenomen este reversibil. Corectarea activităţii celulelor asociate gustului dulce, prin reducerea accesului musculiţelor de oţet la dieta bogată în zahăr, a normalizat răspunsul acestor neuroni la zahăr.


Categorii: Actual, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*