Archive for noiembrie, 2021
Concurența cea mai mare este la Farmacie, unde s-au înscris patru candidați pe loc, urmată de Medicină Dentară, cu doi candidați pe loc, și Medicină, cu 1,5 candidați pe loc, potrivit rectorului UMF Carola Davila, Viorel Jinga, președintele Comisiei Centrale Naționale de Rezidențiat. Un număr record de tineri absolvenți de Medicină, Medicină dentară și […]
Continuare...
Filiala Buzău a organizației profesionale a organizat, pe lângă Comisia electorală teritorială, care va funcționa la sediul OAMGMAMR, 9 subcomisii electorale, astfel încât, în data de 29 noiembrie, să se poată asigura votul în condiții de siguranță, în actualul context epidemiologic. Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România organizează, în perioada […]
Continuare...
Proiectul de extindere va fi demarat în prima parte a anului viitor, iar asociația Inima Copiilor a lansat, deja, o campanie de strângere de fonduri, în acest scop. Spitalul Clinic de Urgență pentru copii „Maria Sklodowska Curie” este una dintre puținele unități medicale din țară în cadrul căreia sunt efectuate intervenții de chirurgie cardiovasculară pediatrică. […]
Continuare...
Examenul va avea loc duminică, 21 noiembrie, iar accesul în sală se va face doar pe baza certificatului verde. Duminică are loc examenul de admitere în rezidențiat din acest an, care se va desfășura în condiții speciale, impuse de contextul epidemiologic și cu participarea unui număr record de candidați. Examenul va avea loc în […]
Continuare...
La nivelul instituției a fost demarată o anchetă administrativă, totodată fiind făcute sesizări la Poliție și la Ministerul Sănătății. În ultima perioadă, județul Suceava este intens dat ca exemplu de adepții mișcării anti-vacciniste, care țin să evidențieze faptul că este vorba de un județ cu o rată de vaccinare foarte mică și totodată cu […]
Continuare...
Este vorba despre cel mai vârstnic donator de la Târgu Mureș și totodată, unul dintre cei mai în vârstă donatori din țară. În cursul zilei de ieri, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Târgu Mureş a avut loc o prelevare de organe de la cel mai vârstnic donator identificat în cadrul centrului de […]
Continuare...
Cursul euro a scăzut joi de la 4,9491 la 4,9488 lei, tranzacțiile fiind realizate în culoarul „clasic” 4,947 – 4,952 lei. Trebuie remarcat faptul că valoarea minimă a fost atinsă înainte de stabilirea cursului, ceea ce indică posibile vânzări punctuale din partea băncii centrale. Euro a recuperat o parte din pierderile suferite în raport cu […]
Continuare...
Günter Blobel, elev al savantului de la Rockefeller, el însuşi laureat cu Nobel, a spus că „Palade a fost pentru biologia celulară ceea ce Einstein a fost pentru fizică“. Stresați de problemele cotidiene și poate prea ocupați de ziua de mâine, mulți dintre noi uităm că există lucruri și oameni cărăra le datorăm veneficiile […]
Continuare...
Rectorul Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca, prof. univ. dr. psiholog Daniel David, a fost reales, pentru încă patru ani, să conducă Asociația Psihologilor din România, din poziția de președinte. „Le mulțumesc colegilor mei psihologi pentru încredere și mă simt onorat să fiu reales ca președinte al Asociației Psihologilor din România (APR), organizația istorică a psihologilor […]
Continuare...
În același dosar este trimis în judecată și fostul șef al Serviciului de Achizții din cadrul spitalului, precum și administratorul unei firme care a beneficiat fraudulos de atribuirea unei lucrări de reabilitate. În urmă cu șase ani, conducerea de atunci a Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț a decis demararea unui proiect de reabilitare […]
Continuare...
Semnalul de alarmă a fost dat de liderul UDMR Kelemen Hunor și a fost confirmat ulterior de ministrul Sănătății Cseke Attila, dar liderul PSD, Marcel Ciolacu, dă asigurări că săptămâna viitoare „vom avea Guvern, iar rectificarea bugetară este o prioritate pentru noi, pentru a rezolva problemele la Sănătate”. Criza guvernamentală, care pare să nu […]
Continuare...
Aceasta este cercetată pentru zădărnicirea combaterii bolilor după ce a împiedicat activitatea de vaccinare la un centru din județul Iași, într-o localitate intrată în scenariul roșu din cauza incidenței ridicate. Cea mai vocală „trompetă” a curentului anti-vaccinist și autoarea celui mai aberant avertisment conform căruia vaccinarea anti-Covid „provoacă sterilitate pe trei generații”, senatoarea Diana […]
Continuare...