8 ani de la tragedia aviatică din Apuseni, niciun vinovat

20 ianuarie 2022 | 0 comentarii |

La 20 ianuarie 2014, în Munții Apuseni, un avion medical s-a prăbușit pe Vârful Petreasa din comuna Horea – între județele Cluj și Alba, iar pilotul Adrian Iovan şi studenta Aurelia Ion și-au pierdut viața.

În 20 ianuarie 2014, un avion de mici dimensiuni la bordul căruia se afla, alături de pilotul Adrian Iovan și copilotul Răzvan Petrescu, un echipaj medical care urma să preleveze organele de la un donator care suferise un accident vascular cerebral în spitalul din Oradea, a aterizat forţat într-o zonă împădurită din Munţii Apuseni, la peste 1.400 de metri altitudine, la graniţa judeţelor Cluj şi Alba.

Medicii ar fi trebuit să revină de urgență la București, pentru efectuarea unui transplant hepatic, ficatul prelevat de la pacienta din Oradea urmând a fi primit de un pacient aflat pe listele de așteptare. Pacienta care ar fi trebuit să primească ficatul prelevat de medicii care au fost victime ale accidentul aviatic din Apuseni și-a pierdut și ea viața, la o lună după tragedie, pentru că între timp nu s-a mai găsit un organ compatibil pentru transplant, iar boala hepatică de care suferea a învins.

Epava avionului şi victimele au fost găsite de trei localnici din județul Alba – Gheorghe Trif, Gheorghe Giurgiu și Argentin Todea, după căutări care au durat aproximativ cinci ore şi la care au participat pompieri salvatori, jandarmi montani, poliţişti, salvamontişti, angajaţi ai Parcului Naţional Munţii Apuseni şi localnici. Din păcate, pentru pilotul Adrian Iovan și studenta Aura Ion a fost prea târziu.

Copilotul Răzvan Petrescu şi medicii Radu Zamfir de la Spitalul Fundeni, Valentin Calu de la Spitalul Elias, Cătălin Pivniceru de la Spitalul „Sfânta Maria” şi Sorin Ianceu de la Spitalul Municipal din Beiuş, judeţul Bihor au scăpat cu viață, dar nu vor uita niciodată coșmarul prin care au trecut.

 

Adrian Iovan și Aura Ion și-au pierdut viața

 

Atunci, pilotul Adrian Iovan şi studenta la Medicină Militară Aurelia Ion şi-au pierdut viaţa. Medicul Radu Zamfir, singurul care s-a mai putut mișca în urma traumatismelor suferite, a făcut tot ce a putut pentru a-i menține în viață, dar echipele de căutare au ajuns prea târziu și cei doi au pierdut lupta cu viața, în urma hipotermiei. Epava avionului şi victimele au fost găsite de trei localnici, după căutări care au durat aproximativ cinci ore şi la care au participat pompieri salvatori, jandarmi montani, poliţişti, salvamontişti, angajaţi ai Parcului Naţional Munţii Apuseni şi localnici.

Cercetările în dosarul accidentului din Apuseni au fost efectuate de procurorii militari din Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, după ce Parchetul Curţii de Apel Alba Iulia şi-a declinat competența, în 4 februarie 2014. În 11 februarie, procurorii Secţiei Parchetelor Militare au dispus, prin ordonanţă, începerea urmăririi penale pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi neglijenţa în serviciu. La 17 februarie 2014 a fost începută urmărirea penală şi pentru infracţiunile de neluare şi nerespectare a măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă, precum şi pentru încălcarea de către personalul aeronautic civil a îndatoririlor de serviciu.

Între 20 februarie şi 5 martie, alte peste 50 de persoane, între care angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne şi Ministerului Apărării Naţionale, dar şi controlori de trafic aerian, au fost audiate în acelaşi dosar. Potrivit reprezentanţilor Parchetului instanţei supreme, cele 50 de audieri au avut loc, concomitent, atât la Bucureşti, cât şi în judeţele Alba, Cluj, Mureş şi Bihor. Pe lângă angajaţii MAI şi MApN, au fost audiate, de către procurorii Secţiei parchetelor militare, persoane vătămate şi părţi civile, controlori de trafic aerian, persoane din cadrul şcolii Superioare de Aviaţie Civilă.

 

Niciun vinovat

 

Când au ajuns echipele de salvare la locul accidentului, oilotul Adrian Iovan a fost găsit încarcerat, iar Aurelia Ion era în stop cardio-respirator, cu hipotermie severă și nu a mai putut fi salvată.

Toate cele cinci persoane rănite în accidentul aviatic, care au suferit multiple fracturi şi traumatisme, au fost internate atunci la secţia de terapie intensivă a Spitalului Judeţean de Urgenţă din Cluj-Napoca. În 21 ianuarie 2014, la o zi după accident, medicul Radu Zamfir a fost externat, iar după câteva zile și-a reluat activitatea și chiar a continuat să zboare pentru a preleva organe de la donatori din diferite colțuri ale țării și a ajuta pacienții a căror viață era dependentă de un transplant.

Medicul Sorin Ianceu a fost externat în 3 februarie 2014, iar ceilalţi doi medici răniţi în accidentul aviatic, Valentin Calu şi Cătălin Pivniceru, au fost externaţi o zi mai târziu, dar și-au putut relua activitatea mult mai târziu.

Copilotul Răzvan Petrescu a stat, după accident, o lună în spital, apoi a fost reinternat şi operat de mai multe ori la picioare.

În august 2018 a fost încheiată expertiza în cazul tragicului accident aviatic din munții Apuseni, iar procurorii militari au dispus clasarea dosarului accidentului aviatic.

Procurorii spun că acţiunile sau inacţiunile celor implicați în dosar nu au reprezentat o cauză care să ducă la accidentul aviatic, respectiv la moartea pilotului Adrian Iovan şi a studentei Aura Ion.

 

Ce s-a schimbat?

 

După accidentul din Apuseni s-au produs multe schimbări în sistemul de intervenție, iar între timp s-a pus la punct o procedură mult mai clară pentru alertare și intervenție în cazul incidentelor produse în zona montană, iar Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU), condus de Raed Arafat, are misiunea de a gestiona resursele în situații complicate, dar multe sunt încă de făcut.

Până la accidentul aviatic din apuseni, anunțarea salvamontiștilor era opțională, dar cu timpul, Salvamontul a fost reorganizat, dotat cu ambulanțe speciale, cu snowmobil, cu stații Tetra pentru o comunicare care nu depinde de semnalul telefoniei, cu UTV-uri șenilate și mașini 4×4, iar mai multe aeronave pentru transport medical au fost achiziționate.

A fost elaborată și aprobată și o strategie de consolidare și dezvoltare a IGSU și au fost reactualizate procedurile de lucru și protocoalele de colaborare între structurile cu atribuții în domeniul situațiilor de urgență. Periodic, au loc exerciții comune de pregătire pentru diferite situații de urgență, care implică și Salvamontul și Jandarmeria Montană, iar Salvamontul a fost inclus în agențiile alertate prin numărul unic pentru apeluri de urgență 112. Ultima solicitare de înființare a unui centru Salvamont a fost transmisă DSU, de Jandarmeria Buzău. În prezent, misiunile de căutare şi salvare în zonele sălbatice din munților Buzăului, tot mai des frecventate de turiști, sunt organizate de jandarmii montani, ale căror intervenţii este în creştere.

La comemorarea celor 8 ani, supraviețuitorii accidentului au transmis „un gând pios pentru cei care nu mai sunt printre noi”, iar medicii au continuat să-și facă datoria, sperând ca în toate domeniile, inclusiv în cel medical, să se petreacă „schimbări în bine”. Au rămas, însă, multe întrebări fără răspuns.

 

Doctorul Zamfir a ajuns directorul Agenției Naționale de Transplant

 

Medicii Pivniceru, Zamfir, Calu și Ianceu

Medicul Radu Zamfir, care a făcut parte din echipa medicală implicată în urmă accidentul aviatic din Apuseni, a fost numit director executiv al Agenţiei Naţionale de Transplant în 2019, printr-un ordin al ministrului Sănătăţii de la acea vreme, Sorina Pintea, începând din 5 martie 2019. Dr. Radu Zamfir este medic primar chirurgie generală şi cercetător ştiintific, doctor în medicină, atestat în chirurgie hepato-bilio-pancreatică şi chirurgie oncologică şi deţine o diplomă europeană de transplant pentru prelevare multiorgan.

Medicul chirurg Valentin Calu, doctor în științe medicale, fellow al American College Surgeon, atestat în chirurgie laparoscopică, chirurgie hepatică și transplant, chirurgie oncologică și chirurgie hepato-bilio-pancreatocă și-a consolidat cariera medicală și didactică universitară.

Accidentul aviatic din Apuseni a devenit subiect de studiu la Congresul de Medicină de Urgență din 2014, iar supraviețuitorii evenimentului și salvatorii lor au devenit „Cetățeni de Onoare” ai comunei Horea, în apropierea căreia s-a întâmplat accidentul, și au fost omagiați de Colegiul Medicilor din România și de alte entități medicale sau administrative.

 

 

 


Adaugati un comentariu


 

*