CJAS Buzău rămâne în continuare cu șef interimar, după un nou eșec lamentabil al candidaților la concurs

14 septembrie 2021 | 0 comentarii |

Din cei trei pretendenți care s-au înscris la concursul organizat, în septembrie, de Casa Națională de Asigurări de Sănătate, unul a lipsit de la examen, iar ceilalți doi nu au putut atinge baremul de promovare a probei scrise.

 

Promovarea concursului pentru posturile vacante de director general al caselor județene de asigurări de sănătate s-a dovedit încă o dată o nucă greu de spart pentru candidații care și-au dorit o astfel de funcție. Astfel, în urma unei noi runde de examen, care s-a încheiat zilele acestea înainte de finiș, niciunul din cei 24 de candidați înscriși pentru posturile de director rămase neocupate la nivelul mai multor case județene din țară nu a reușit să promoveze proba scrisă, 11 dintre ei fiind respinși prin neprezentare iar 13 fiind notați sub baremul minim de promovare.

În mandatul fostului președinte al CNAS, Adrian Gheorghe, schimbat recent din funcție cu Adela Cojan, toate posturile de director general al caselor județene au fost scoase la concurs, iar marea majoritate a candidaților care s-au prezentat la examene au dovedit că nu erau deloc pregătiți.

Așa se face că, la momentul actual, mai bine de jumătate din casele județene de asigurări de sănătate din țară nu au încă un director numit prin concurs, după patru runde de examen. Printre ele se numără și CJAS Buzău, condusă în prezent de Eliza Oncel, numită cu delegație în cursul lunii august, după ce detașarea predecesorului său, Valentin Orșa, numit și el tot cu delegație, a expirat.

 

Prin urmare, postul de la CNAS Buzău a fost scos din nou la concurs pe vremea când Adrian Gheorghe se mai afla încă la conducerea CNAS, aceeași măsură fiind dispusă și pentru celelalte 23 de posturi din țară. S-au înscris în total 24 de candidați, iar pentru postul de la Buzău s-a consemnat cea mai mare concurență, fiind vânat de trei candidați. Datele acestora sunt confidențiale și nu au fost comunicate de CNAS, dar se pare că niciunul din cei trei candidați nu se numără printre angajații instituției buzoiene, și nici actuala directoare nu s-a arătat interesată de concurs.

Din păcate, nici de această dată, candidații prezenți la examen nu s-au dovedit mai bine pregătiți, niciunul din ei nereușind să întrunească baremul minim pentru a promova proba scrisă și a merge mai departe. Dintre cei 24 de candidați înscriși, 11 probabil că au conștientizat acest lucru și nu s-au mai prezentat la examen, printre ei și unul dintre cei care vizau postul de la CJAS Buzău.

 

Așadar în cursă rămăseseră 13 candidați, dintre care doi concurau pentru postul de la Buzău. Afișarea rezultatelor probei scrise a dovedit că toți erau „o apă și-un pământ”, fiind respinși pentru că nu au atins baremul minim de promovare. Unul dintre candidații pentru postul de la CJAS Buzău a reușit să se „remarce” obținând cel mai slab punctaj dintre toți candidații, fiind notat cu doar 6,00 puncte, adică nici măcar nota 1,00 pentru care era necesar să acumuleze 10 puncte din cele 100 posibile. A fost devansat la doar 10,5 puncte de contracandidatul său, care a fost notat cu 16,50 puncte (adică nota 1,65) care a obținut astfel al treilea cel mai slab rezultat dintre candidații care s-au prezentat la concurs. Între cei doi candidați de la Buzău s-a clasat pe penultimul loc candidatul de la Galați, cu 14,60 de puncte.

Cel mai mare punctaj l-a obținut candidatul de la Bacău, notat cu 60,55 de puncte, însă baremul minim pentru a promova proba scrisă era de 70 de puncte (adică nota 7,00).

Rămâne de văzut dacă noua conducere a CNAS va continua aceeași politică de numire a directorilor de case județene prin concurs, așa cum ar fi normal, sau dacă actualii directori vor fi lăsați să conducă cu delegație și înlocuiți atunci când le expiră delegația. Probabil că până când se va stabili dacă Florin Cîțu rămâne șeful Guvernului sau va fi și el înlocuit, după Congresul PNL din 25 septembrie, nu se va lua nicio decizie în instituțiile deconcentrate.

 


Categorii: Actual, Autoritati, Jobs, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*