Medicul erou Cătălin Denciu, premiat de Organizația Mondială a Sănătății

La rândul său, acesta a transmis un mesaj video, în care spune că dedică acest premiu tuturor pacienților care au fost afectați de Covid-19.

 

Zilele acestea are loc o nouă ediție a Adunării Mondiale a Sănătății, eveniment sub egida Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), care a debutat ieri, cu acordarea unui premiu special, medicului român Cătălin Denciu. Este vorba de medicul de la spitalul din Piatra Neamț care, în luna noiembrie a anului trecut, a intrat în secția ATI cuprinsă de flăcări pentru a-și salva pacienții cu Covid-19 care erau internat aici în stare gravă. Din păcate, 10 din cei 16 pacienți internați aici au murit atunci în incendiu, iar medicul Cătălin Denciu, care era de gardă în acea seară, a suferit arsuri grave. Ulterior, acesta a fost transferat la spitalul militar din Bruxelles unde se află și în prezent, la recuperare, iar gestul său de eroism nu a rămas lipsit de apreciere.

În luna decembrie a anului trecut, medicul din Piatra Neamț a fost desemnat „Omul Anului” de postul public de televiziune din Belgia, fiind totodată premiat și în cadrul galei Medica Academica. Cea mai recentă distincție vine din partea OMS și i-a fost acordată ieri, în deschiderea lucrărilor Adunării Mondiale a Sănătății.

 

Directorul OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a vorbit despre gestul medicului român erou, în cuvântul de deschidere a lucrărilor, declarând că „dr. Cătălin Denciu este un medic român de la Terapie Intensivă. Era de serviciu în noiembrie anul trecut și avea grijă de pacienți Covid, când în spitalul său a izbucnit un incendiu. Zece pacienți au murit și, în încercarea de a-i salva pe alții, dr. Denciu a suferit arsuri de gradul 3 pe 40% din suprafața corpului. Astăzi îi acordăm un premiu pentru serviciul adus, pentru sacrificiul său și exemplul oferit. Angajații din domeniul sanitar fac gesturi eroice, dar nu sunt supereroi, sunt oameni la fel ca noi, restul”.

Directorul OMS a precizat însă că dr. Cătălin Denciu va fi premiat pentru „serviciul adus, sacrificiul și exemplul oferit. Acestea sunt doar câteva exemple, dar sunt milioane de povești despre curaj, suferință, disperare, lupte și triumf” – a subliniat  șeful OMS, amintind și de alte cadre medicale care au dus lupte cumplite cu pandemia de COVID-19, în ultimul an. Acesta a estimat că „cel puțin 115.000 de angajați din domeniul medical și al centrelor de îngrijire au plătit prețul suprem în timp ce lucrau pentru alți oameni” și a incriminat „inegalitatea scandaloasă” privind accesul la vaccinuri pe plan mondial, menționând că 75% dinvaccinurile produse au fost administrate în doar 10 țări, ceea ce înseamnă că acestea „controlează soarta restului lumii” și „perpetuează pandemia”. El a cerut statelor membre OMS să susţină vaccinarea a cel puţin 10% din populaţia fiecărei ţări până în luna septembrie,respectiv, una de cel puţin 30% până la sfârşitul anului.

 

Dr. Catalin Denciu

La scurt timp, medicul român a transmis un mesaj video care a fost postat pe contul de Twitter al OMS. Acesta mulțumește pentru distincția acordată, precizând că dedică premiul pacienților care au avut de suferit de pe urma pandemiei și familiilor acestora. Totodată, acesta a vorbit și despre colegii săi, adresând un îndemn la solidaritate cu personalul medical. „Sunt impresionat și foarte emoționat să primesc recunoașterea muncii și a contribuției mele din partea Organizației Mondiale a Sănătății. Nu m-am așteptat nicio clipă la acest gest. Vreau să le mulțumesc din inimă colegilor belgieni, datorită cărora mă aflu aici, în fața dumneavoastră. Sunt onorat să accept această distincție în numele întregului personal medical din România și din toată lumea, aflat în linia întâi de luptă. De asemenea, primesc acest premiu în numele tuturor pacienților Covid care au cunoscut suferințele bolii și în numele familiilor noastre care stau alături de noi la bine și la greu. Consider că mi-am făcut datoria fața de pacienții și de colegii mei. Haina de doctor vine cu multe responsabilități și așteptări. Vă îndemn să fiți alături de personalul medical, să-l sprijiniți, să luptați împreună cu ei pentru a învinge pandemia. Eroii sunt cei care zi de zi, de peste un an, continuă să aibă grijă de pacienți și de familiile lor. E un premiu al celor rezistenți, al celor care nu cedează, care merg mai departe. Sunt mândru să fiu unul dintre acești oameni. Sănătatea este o victorie asupra suferinței și bolii. Împreună vom învinge!” a transmis medicul erou.

 

Dr. Andreea Moldovan

În altă ordine de idei, România are, începând cu săptămâna trecută, un nou reprezentant la OMS. Este vorba de medicul infecționist și epidemiolog Andreea Moldovan, care a îndeplinit pentru câteva luni funcția de secretar de stat în Ministerul Sănătății, în timpul mandatului lui Vlad Voiculescu. A fost demisă împreună cu acesta la jumătatea lunii trecute, după ce un ordin purtând semnătura sa a fost publicat în Monitorul Oficial, fără a fi adus la cunoștința premierului Florin Cîțu. Acesta nu a dat foarte multe explicații pentru motivul pentru care singurul specialist în boli infecțioase din echipa ministerului a fost demis în plină pandemie, deși responsabilitatea pentru publicarea ordinului nu îi aparținea. Dr. Andreea Moldovan a revenit pentru scurt timp la spitalul Sfântul Constantin din Brașov, unde deținuse funcția de director medical, însă de săptămâna trecută lucrează la sediul din Geneva al OMS. A fost angajată în cadrul departamentului care se ocupă de prevenția și controlul infectărilor cu Covid-19 și nu a făcut public acest lucru decât prin actualizarea locului de muncă pe profilul de Facebook.

În schimb, fostul ministru Vlad Voiculescu a publicat aseară o postare pe aceeași rețea de socializare în care spune că „dr. Andreea Moldovan va lucra la Organizația Mondială a Sănătății, la Geneva. Povestea recentă a Andreei este nu doar povestea unei românce profesioniste și cinstite, care are parte de apreciere mai degrabă în străinătate decât în țara ei. Este o poveste comună a milioane de români. Un detaliu suplimentar cred că merită remarcat: o româncă atacată de tot ce înseamnă presă mafiotă în această țară a fost demisă de la vârful unei instituții fără ca măcar o dată să îi fi fost reproșat ceva, fără să fi primit măcar un telefon înainte”.

 


Adaugati un comentariu


 

*