Medicul Radu Zamfir, noul director executiv al Agenției Naționale de Transplant

5 martie 2019 | 2 comentarii |

Ordinul de numire a fost semnat de ministerul Sănătății, Sorina Pintea, care totodată a semnat ordinul prin care încetează detașarea pe acest post a dr. Anca Mureșan, de la Institutul de Gastroenterologie-Hepatologie din Cluj.

 

Ministerul Sănătății anunță că, începând de astăzi, 5 martie 2019, dr Radu Zamfir, medic primar chirurgie generală și cercetător știintific în cadrul Institutului Clinic Fundeni a fost numit, printr-un Ordin al ministrului Sănătății, Sorina Pintea, în funcția de director executiv al Agenției Naționale de Transplant (ANT).

Tot cu aceeași dată, ministrul Sănătății a semnat și Ordinul prin care încetează detașarea medicului clujean Anca Mureșan – Baculea, de la  Institutul Regional de Gastroenterologie – Hepatologie „Prof.dr. Octavian Fodor” Cluj, în funcția de director executiv la ANT, după opt luni de la numire.

Sorina Pintea a refuzat să comenteze dacă decizia a venit ca urmare a unor nereguli găsite în urma auditului făcut la Agenție, dar a admis că „lucrurile nu au mers în direcţia în care eu, personal, şi strategia Ministerului Sănătăţii o cerem”, subliniind că a considerat că doctorul Zamfir i s-a părut „cel mai potrivit” pentru a ocupa acest post.

Printre atribuţiile directorului executiv al ANT se numără reprezentarea Agenţiei în relaţiile cu organele statului şi cu persoane fizice sau juridice din țară şi din străinătate, aprobarea regulamentului de ordine interioară şi normele privind disciplina tehnologică şi administrativă, acreditarea şi reacreditarea centrelor de transplant, autorizarea importului şi exportului de organe, ţesuturi şi celule de origine umană destinate transplantării, supravegherea sistemului de calitate, securitate sanitară şi trasabilitate a organelor, ţesuturilor şi celulelor de origine umană destinate transplantării.

 

Noul director executiv al ANT, dr Radu Zamfir, este doctor în medicină, atestat în chirurgie hepato-bilio-pancreatică și chirurgie oncologică și deține o diplomă europeană de transplant pentru prelevare multiorgan.

Dr. Radu Zamfir a fost formator în cadrul unor proiecte europene dedicate transplantului de organe, precum „Educația  medicilor în domeniul transplantului” și  „Dezvoltarea competențelor în transplant”.

Potrivit Ministerului Sănătății, chirurgul Radu Zamfir, format la școala profesorului Irinel Popescu, cunoscut drept părintele transplantului de ficat din România”, a primit, de-a lungul carierei sale dedicate activității de transplant, numeroase distincții, printre care și o Diplomă de excelență pentru contribuția deosebită și implicarea în dezvoltarea activității de transplant hepatic în România.

După numire, dr. Zamfir a admis că „este greu să fii pus în faţa unei probleme noi, această donare de organe, în contextul în care deja ai suferit o traumă, moartea cerebrală fiind echivalentul morţii pacientului respectiv, care are un impact semnificativ asupra familiei”, dar a declarat că prima sa grijă, din noua poziție, va fi „să găsim şi să elaborăm o strategie prin care să mărim numărul de donatori, fiindcă, aşa cum ştim cu toţii, creşterea numărului de donatori este echivalentă cu scăderea mortalităţii pe lista de aşteptări pentru pacienţii care au nevoie de un organ pentru transplant”.

În contextul scăderii dramatice a numărului donatorilor, noul șef al ANT consideră că această problemă „poate fi şi trebuie să fie rezolvată, cel puţin parțial, la început, printr-o bună comunicare şi o relaţie bună cu spitalele acreditate pentru donarea de organe, cu coordonatorii din teritoriu şi cu centrele de donare”.

 

Cunoscut publicului larg mai ales după accidentul aviatic din 20 ianuarie 2014, când s-a aflat alături de medicii Valentin Calu – Spitalul Elias, Cătălin Pivniceru – Spitalul „Sf. Maria” și Sorin Ianceu – Spitalul Municipal Beiuș, într-un avion de mici dimensiuni ce trebuia să ajungă la Oradea pentru prelevarea organelor unui donator care suferise un accident vascular cerebral, dr. Radu Zamfir– Spitalul Clinic Fundeni, a fost supranumit și „eroul din Apuseni”.

După accident, el a fost cel mai puțin afectat, fiind protejat de echipamentul de motociclist cu care era îmbrăcat. Astfel a putut acorda primul ajutor celor din avion și a dat informații despre accident, despre starea echipajului și despre locul unde se aflau și unde au fost găsiți de un localnic. Avionul s-a prăbușit din cauza vremii nefavorabile, într-o zonă împădurită din Munţii Apuseni, la peste 1.400 de metri altitudine, la graniţa judeţelor Cluj şi Alba. Atunci, pilotul Adrian Iovan şi studenta la medicină Aurelia Ion (care însoțea echipa de medici) şi-au pierdut viaţa.

La numai zece zile după accident, dr. Radu Zamfir s-a urcat din nou la bordul unui avion, pentru a ajunge la Sibiu, unde a coordonat echipa care a prelevat organele unui pacient aflat în moarte cerebrală.

 

Dr. Radu Zamfir la SJU Buzău

De atunci, nenumărate au fost deplasările cu avionul, la spitalele din țară, iar una dintre unitățile medicale în care este considerat „prieten” al echipei de prelevare este și Spitalul Județean de Urgență Buzău care, în 2014 a fost acreditat ca centru de prelevare de organe, iar în 2015 a făcut prima astfel de intervenție.

Asociațiile pacienților transplantați consideră că desemnarea dr. Radu Zamfir în funcția de director al ANT „este una dintre cele mai bune decizii ale ministrului Sănătății, avându-se în vedere faptul că dr. Zamfir este un simbol al transplantului în România și cunoaște foarte bine ce însemnă atât găsirea donatorului, cât și prelevarea de organe și transplantul în sine, dar și nevoile pacienților transplantați. Format la școala profesorului Irinel Popescu, noi credem că va fi un câștig pentru activitatea de transplant din România și lucrurile vor începe din nou să evolueze bine”, a declarat pentru  SănătateaBuzoiană.ro, dr. Crina Ștefănescu, președintele Asociației Transplantaților de Ficat – Livertrans.

La fel de încântați se declară și reprezentanții Asociației Transplantaților din România (ATR), care într-o postare pe o rețea de socializare spun: „Felicitari! Avem așteptări imense de la domnia sa. Sperăm ca are jobenul plin de proiecte realizabile pe termen scurt și lung. Așteptăm o colaborare strânsă și rodnică în folosul transplantului și îi urăm mult succes!”.

 

Optimiști sunt și medicii buzoieni din echipa de prelevare de organe și transplant de la nivelul Spitalului Județean de Urgență Buzău, alături de care dr. Radu Zamfir a participat, de mai multe ori, la prelevarea organelor unor donatori aflați în moarte cerebrală.

Medici buzoieni consideră că este „o nominalizare inspirată a ministrului Sănătății, având în vedere atât experiența idiscutabilă a dr. Radu Zamfir, care cunoaște lucrurile din interior, cât și nevoia de îmbunătățire a imaginii ANT. Dr. Zamfir are o imagine foarte bună în acest domeniu și sunt sigur că are capacitatea de a revigora și de a coordona activitatea de transplant astfel încât pacienții români să beneficieze, din nou, de un program coerent și eficient prin care să primească o nouă șansă la viață”, a precizat pentru SănătateaBuzoiană.ro, dr. Victor Ioniță, șef secție ATI, cel care menține în funcțiune organele donatorilor, în vederea prelevării.

Încântat s-a declarat și medicul Adrian Zoican, șeful UPU Buzău și coordonatorul echipei de transplant din cadrul Spitalului Județean, care și-a exprimat speranța că „prin venirea dr. Zamfir la conducerea ANT, lucrurile se vor putea normaliza și chiar îmbunătăți în domeniul activității de prelevare și de transplant, având în vedere că el are deja o experiență incontestabilă în acest domeniu. În plus, are avantajul că îi cunoște foarte bine pe cei care ar fi putut influența într-un fel sau altul lucrurile și cred că va avea capacitatea de a decide evoluția lucrurilor fără a se lăsa influențat în vreun fel”.

Dr. Radu Zamfir consideră că în ciuda scandalurilor care au zdruncinat, în ultimii ani, încrederea populației în activitatea de transplant, România are „cea mai exigentă legislaţie în materie de donare de organe, din Europa”, chiar dacă Legea Transplantului, anunțată de ministrul Sănătății în urmă cu un an, se lasă încă așteptată.

 



Comentarii (2)

  1. Emilia Mogoș spune:

    Felicitări și mult succes!

  2. Viorica Serbanoiu spune:

    L-am cunoscut personal; a operat-o pe Adela, sora mea… profesionalism, conduita, bun simt, empatizare, dedicare… medic in adevăratul sens!

Adaugati un comentariu


 

*