O altă școală închisă, după ce elevii au manifestat simptome specifice unei intoxicații

22 ianuarie 2020 | 0 comentarii |

În cadrul unității fuseseră efectuate lucrări de igienizare după ce fuseseră confirmate câteva cazuri de gripă.

 

Un caz similar celui petrecut săptămâna trecută la Arad, a fost consemnat ieri în Capitală, unde 18 elevi ai Școlii 133 au ajuns la spital după ce au început să se simtă rău în timpul orelor de curs. Și de această dată, se pare că de vină sunt soluțiile folosite pentru igienizarea sălilor de clasă, fapt ce ridică un nou semn de întrebare în privința firmelor și a modului în care sunt efectuate aceste lucrări, dar și asupra rigurozității cu care au fost efectuate controalele dispuse de ministrul Sănătății, după tragedia produsă la Timișoara, din aceleași cauze.

Totul a pornit de la câteva cazuri de gripă confirmate în rândul elevilor școlii, fapt pentru care conducerea unității de învățământ a solicitat Primăriei Sectorului 4 trimiterea unei echipe care să efectueze procedurile de igienizare, pentru a preveni apariția unor noi cazuri de îmbolnăviri. Societatea cu care primăria avea contract a efectuat luni aceste lucrări folosind substanțele Bionet și Insektum, ambele omologate. Se pare însă că utilizarea combinată a acestora nu este recomandată, și aceasta ar putea fi cauza problemelor care au apărut.

Spațiile igienizate luni au fost aerisite timp de 6 ore, conform recomandărilor, iar elevii care au venit la școală în tura de dimineață nu au avut nici un fel de probleme. Acestea au apărut la elevii care învățau după-amiază, 23 dintre ei acuzând o stare de rău, usturimi ale ochilor, gâtului și mucoasei nazale.

 

La fața locului au fost trimise 9 ambulanțe, împreună cu mai multe echipaje de la ISU București – Ilfov, printre care și specialiștii CBRN, care au avut misiunea de măsura nivelul de toxicitate din sălile de clasă. Școala a fost evacuată, iar elevii care acuzau stări de rău au primit îngrijiri medicale, 18 dintre ei fiind trimiși la spitalele Grigore Alexandrescu și Marie Curie. În total, au fost evacuați circa 500 de elevi, care au fost transferați la o altă scoală din apropiere, până când au fost preluați de părinți.

Surprinzător, măsurătorile efectuate de specialiști de la ISU au relevat faptul că nu erau depășite pragurile de alarmare în ceea ce privește nivelul de toxicitate, concentrațiile de substanțe din fiecare sală de clasă și de pe fiecare etaj fiind în limite normale.

 

La fața locului au ajuns și din cadrul Direcției de Sănătate Publică a Municipiului București, care au demarat propria anchetă, iar o primă măsură dispusă a fost închiderea școlii pentru o perioadă de 72 de ore, pentru a se evita apariția unor noi cazuri. În urma examenului clinic la care au fost supuși cei 23 de elevi care au acuzat stări de rău, s-a stabilit că sănătatea lor nu este în pericol, iar ca potențială sursă sa acestei situații ar fi utilizarea celor două substanțe folosite pentru lucrările de igienizare în după-amiaza zilei de luni.

Inspectorii de la Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București continuă verificările legate de acest caz, iar un raport amănunțit urmează a fi trimis și ministrului Sănătății.

Între timp, medicii de la spitalul de copii Grigore Alexandrescu spun că cei 16 pacienți care au fost aduși aici în cursul zilei de ieri sunt în stare generală bună, iar niciunul dintre ei nu ridică probleme deosebite.

Nici ceilalți doi elevi trimiși cu ambulanțele la spitalul Marie Curie nu  sunt în pericol și, cel mai probabil, urmează să fie externați în cursul zilei de azi, medicii de aici luând măsura internării lor pentru a fi ținuți sub observație timp de 24 de ore.

Poliția Capitalei a anunțat în această dimineață că s-a autosesizat în acest caz și a deschis un dosar penal pentur vătămare corporală din culpă.


Adaugati un comentariu


 

*