Oamenii de știință au aflat la ce oră trebuie să ne culcăm pentru a reduce riscul de boli cardiovasculare

10 noiembrie 2021 | 0 comentarii |

Ora optimă de culcare este între 22:00 și 23:00, susține un studiu publicat recent de un grup de cercetători din Marea Britanie, care sugerează că înainte sau după acest interval există un risc crescut de apariţie a afecţiunilor cardiace.

 

Numeroase studii publicate de oamenii de știință au evidențiat faptul că o perioadă de somn sub şapte ore sau care depăşeşte nouă ore poate avea un efect negativ asupra performanţelor cognitive ale unei persoane, precum memoria vizuală şi timpul de reacţie, dar și că somnul este crucial pentru sănătate în general, iar activitățile pe care le facem în timpul zilei depind în mare parte de ceea ce se întâmpla în timp ce dormim, când organismul nu doarme, ci lucrează pentru a sprijini funcționarea sănătoasă a creierului și pentru a menține sănătatea fizică.

O serie de cercetări au evidenţiat și asocierea dintre durata somnului şi riscurile cardiovasculare, însă primul studiu care analizează momentul la care oamenii adorm şi nu durata somnului a fost realizat de o echipă de oameni de ştiinţă din Marea Britanie, care au stabilit și la ce oră este cel mai indicat să mergem la culcare. Aceștia au examinat datele colectate de la o cohortă de 88.000 de persoane care au raportat la ce oră au mers la culcare şi au ajuns la concluzia că ora optimă este între 22:00 şi 22:59.

Potrivit studiului, cei care au adormit înainte de ora 22:00 au avut un risc mai mare cu 24% de a dezvolta ulterior boli de inimă, iar la persoanele care s-au dus la culcare după miezul nopţii, riscul a fost mai mare cu 25%, în timp ce participanţii la studiu care au adormit între 23:00 şi 23:59 au prezentat un risc de 12%.

 

Cele peste 88.000 de persoane, recrutate cu peste un deceniu în urmă în cadrul unui proiect de cercetare mai amplu, au purtat la încheietura mâinii un dispozitiv care a înregistrat momentul în care aceştia adormeau, pe o perioadă de şapte zile.

Cinci ani mai târziu, 3.172 dintre participanţi (3,6% din total) au dezvoltat o problemă cardiacă, precum atac de cord, accident vascular cerebral, atac ischemic tranzitoriu sau insuficienţă cardiacă.

Persoanele care s-au dus la culcare între 22:00 şi 23:00 au prezentat însă cel mai redus risc de probleme cardiace, chiar şi după ce au fost luate în calcul alte variabile precum vârsta, sexul, durata somnului, obiceiul fumatului, indicele de masă corporală, diabetul, tensiunea şi statutul socioeconomic.

Corpul are un ceas intern de 24 de ore, numit ritm circadian, care ajută la reglarea funcţiilor fizice şi mentale. Deşi nu putem concluziona cauzalitatea în studiul nostru, rezultatele sugerează că orele de culcare timpurii sau târzii sunt mai susceptibile să perturbe ceasul organismului, cu consecinţe adverse pentru sănătatea cardiovasculară”, a declarat David Plans, de la Universitatea din Exeter, coparticipant la studiu, care a subliniat că „cel mai riscant moment a fost după miezul nopţii, posibil pentru că ar putea reduce probabilitatea de a vedea lumina dimineţii, care resetează ceasul corporal”.

 

Datele obținute de cercetătorii britanici indică însă doar o corelaţie între ora de culcare şi bolile de inimă şi nu sunt suficiente pentru a demonstra că orele de culcare târzii sau timpurii cauzează apariţia unor probleme cardiovasculare mai târziu în viaţă.

După defalcarea datelor în funcţie de sexul participanţilor, asocierea dintre bolile de inimă şi momentul de debut al somnului a fost mai evidentă la femei, a adăugat Plans, care a precizat că în cazul bărbaţilor au existat diferenţe semnificative doar în cazul celor care adormeau înainte de ora 22:00. Acest lucru ar putea fi cauzat de diferenţele cu privire la modul în care sistemul hormonal funcţionează la bărbaţi şi femei şi la modul în care acesta răspunde la perturbarea ceasului intern.

Deşi constatările nu indică o cauzalitate, momentul la care se adoarme a ieşit în evidenţă ca potenţial factor de risc cardiac – independent de alţi factori de risc şi de caracteristicile somnului. Dacă descoperirile noastre sunt confirmate în alte studii, momentul somnului şi igiena de bază a somnului ar putea constitui un obiectiv de sănătate publică cu costuri reduse pentru reducerea riscului de afecţiuni cardiace”, a mai spus David Plans.

 

Regina Giblin, asistent medical principal la British Heart Foundation, a subliniat că studiul „sugerează că a merge la culcare între 22:00 şi 23:00 ar putea fi modalitatea optimă pentru majoritatea oamenilor de a-şi menţine inima sănătoasă pe termen lung. Cu toate acestea, este important să ne amintim că acest studiu indică doar o asociere şi nu poate dovedi cauza şi efectul. Este nevoie de mai multe cercetări asupra momentului şi duratei somnului ca factori de risc pentru bolile cardiace şi circulatorii”.

Ea a atras atenția că „a dormi suficient este important pentru starea noastră generală, precum şi pentru sănătatea noastră cardiacă şi a sistemului circulator, iar majoritatea adulţilor ar trebui să ţintească spre şapte până la nouă ore de somn pe noapte”, confirmând astfel rezultatele studiilor anterioare referitoare la durata și calitatea somnului pentru sănătatea fizică și psihică a oricărui om.

Un studiu anterior, realizat de o echipă de cercetători de la universitatea Surrey, pe o cohortă de aproape o jumătate de milion de locuitori ai Marii Britanii, cu vârste cuprinse între 38 şi 73 de ani, a relevat că persoanele care merg târziu la culcare şi se trezesc cu dificultate dimineaţa, au un risc mai ridicat de a dezvolta afecţiuni cardiovasculare şi patologii metabolice precum diabetul, dar și de deces, indiferent de cauză, decât cele care se culcă devreme şi se trezesc „cu noaptea-n cap”.

 

 


Adaugati un comentariu


 

*