Primele condamnări în cel mai amplu caz de „vaccinare la chiuvetă”

26 ianuarie 2022 | 0 comentarii |

În dosarul celor 3.500 de vaccinări fictive de la Vama Petea, principalii protagoniști al acestei acțiuni cu iz penal au scăpat de închisoare, după ce au încheiat acorduri de recunoaştere a vinovăţiei, cu procurorii DNA.

 

Primele condamnări în cel mai răsunător caz de „vaccinare la chiuvetă” din România, sunt cu… suspendare. Judecătorii de la Tribunalul Satu Mare au avizat primul acord de recunoaștere a vinovăției, în cazul unor persoane implicate în rețeaua din Vama Petea, în care cercetările au fost demarate în septembrie 2021, iar în noiembrie s-au făcut primele percheziții și audieri ale suspecților precum și primele arestări.

Este vorba despre proprietarul unei pizzerrii din Satu Mare, în vârstă de 37 de ani, în casa căruia procurorii au găsit o agendă în care erau consemnate toate sumele obținute de la cei pe care îi trimitea să se imunizeze la centrul de la Petea care, pe 10 ianuarie 2022, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare, ca urmare a propunerii procurorilor DNA, după ce bărbatul a încheiat cu aceștia un acord de recunoaştere a vinovăţiei.

În acest dosar a fost condamnat la doi ani cu suspendare și unul dintre beneficiari, un roman stabilit în Austria, care s-a autodenunțat, spunând că a obținut certificatul de vaccinare fals prin intermediul femeii de serviciu de la centrul de vaccinare.

 

Potrivit procurorilor DNA, circa 3.500 de certificate de vaccin falsificate au fost eliberate din punctul de vaccinare Petea, contra unor sume cuprinse între 250 și 300 de euro. Procurorii anticorupție suspectează că peste 60% dintre cele 5.495 de persoane înregistrate în Registrul Electronic Național de Vaccinare (RENV) din acest centru, fie nu au fost fizic în centrul de vaccinare, fie au fost, dar nu au primit efectiv doza de vaccin anti-COVID.

97 de acte materiale au fost reținute în sarcina bărbatului de 37 de ani, care a ales să colaboreze cu procurorii după ce, din locuința sa, oamenii legii au ridicat înscrisurile unde ținea evidența banilor primiți cu titlul de mită.

În urma percheziţiei efectuate de DNA la locuinţa bărbatului s-au găsit 5.715 euro, formulare privind consimţământul pacientului, precum şi o agendă unde erau trecute numele persoanelor vaccinate fictiv şi ce bani plătise fiecare. Sumele erau consemnate pe coloane, iar distinct erau menționate sumele pe care trebuia să le împartă cu asistenta medicală din cadrul centrului de vaccinare care elibera documentele fictive: 150 de euro pentru asistenta medicală şi 100 pentru euro proprietarul pizzerie, pentru fiecare vacciare fictivă. Pentru persoanele recomandate de apropiați, bărbatul avea o evidență specială, în care era consemnat și numele celui care i-a trimis „clientul”.

Timp de o lună, în perioada octombrie-noiembrie 2021, zeci de persoane, cunoscute sau recomandate de prieteni, au apelat la acesta pentru a obține certificate de vaccinare fictive.

 

Cinci persoane care își desfășurau activitatea în cadrul Centrului de vaccinare Petea, dar și o asistentă medicală de la Direcția de Sănătate Publică Satu Mare, au fost puse sub acuzare și arestate preventiv, în acest caz, dar pentru că au ales să colaboreze cu anchetatorii, după o lună, au fost plasate sub control judiciar.

La începutul lunii decembrie, trei români stabiliți în Austria, care în septembrie beneficiaseră de cartificate false de vaccinare, s-au autodenunțat, după ce au aflat că ancheta s-a extins și s-au temut că de Crăciun, în loc să petreacă sărbătorile alături de familie ar fi putut ajunge să „dea cu subsemnatul” sau chiar să fie arestați. Și-au luat inima în dinți și s-au decis să recunoască singuri, înainte de a fi luați „la întrebări” pentru ce au făcut.

Toți trei au semnat acorduri de vinovăție cu procurporii, iar unuia dintre ei, un bărbat de 29 de ani, din Satu Mare, Tribunalul i l-a și validat, pe 14 ianuarie. Soția acestuia și prietenul lor urmază să primească sentința pe 27 ianuarie.

În cazul celorlalți membri ai rețelei, ancheta nu a fost încă finalizată.

 


Categorii: Actual, Legislatie, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*