România și-a încheiat mandatul pe Sănătate la președinția Consiliului Uniunii Europene

La ultima reuniune la nivel european prezidată de ministrul român al Sănătății, Sorina Pintea a făcut bilanțul celor șase luni de mandat, pe care îl consideră unul de succes.

 

V. Andriukaitis, S. Pintea

Perioada deținerii de către România a președinției Consiliului Uniunii Europene, se apropie de sfârșit, durata mandatului preluat la începutul anului fiind de șase luni. Zilele trecute deja a avut loc predarea Președinției pe Sănătate către Finlanda, țară care va urma la conducerea Consiliului UE în a doua jumătate a lui 2019. Ministrul român al Sănătății, Sorina Pintea, a prezidat, vineri, Reuniunea Formală a Miniștrilor Sănătății din cadrul Consiliului UE, care a avut loc la Luxemburg, ultima organizată de România în cadrul acestui mandat, în cadrul căreia a predat mandatul omologului său finlandez.

Cu aceeași ocazie, Sorina Pintea a prezentat și un bilanț al președinției României în ceea ce privește activitățile pe dosarele din domeniul Sănătății, apreciind că mandatul a țării noastre a fost unul de succes, prin progresele înregistrate în domenii cu impact direct asupra sănătății și siguranței pacienților.

„România a dovedit că a avut o președinție de succes în domeniul Sănătății, cu progrese esențiale înregistrate pe teme de actualitate și cu impact direct asupra pacientului. Aș dori să îi mulțumesc domnului comisar Vythenis Andriukaitis, pentru suportul acordat în această perioadă. A fost o adevărată onoare să prezidez această reuniune de Consiliu și să abordez cu omologii mei subiecte extrem de importante pentru cetățeni și, de ce nu, pentru viitorul nostru”, a declarat Sorina Pintea în cadrul reuniunii de la Luxemburg.

 

Pe agenda evenimentului s-a aflat și adoptarea concluziilor privind combaterea rezistenței la anti-microbiene, temă principală propusă de România la preluarea mandatului și susținută de ceilalți miniștrii ai Sănătății din statele membre.

În acest context, la începutul lunii martie a avut loc la București o conferință internațională, organizată în cadrul președinției României la Consiliul UE, eveniment ce a reunit experți din domeniul sănătății umane și veterinare din țările UE, experți în domeniul mediului, dar și demnitari din România și celelalte state membre. În cadrul acestei reuniuni a fost elaborat, de către participanți, un documentar de sinteză pe baza cărora au fost întocmite concluziile Consiliului UE, ce au fost adoptate la Luxemburg, în ultima ședință a miniștrilor Sănătății prezidată de Sorina Pintea.

Conform precizărilor făcute de Sorina Pintea, aceste concluzii includ îmbunătățirea măsurilor de prevenire și control al infecțiilor și optimizarea utilizării antibioticelor în sectoarele uman, animal și de mediu, sub umbrela „O singură sănătate”, întărirea dezvoltării și implementării planurilor naționale de acțiune și încurajarea solidarității între țări prin activități comune de combatere a rezistenței la antimicrobiene, precum și de încurajarea cercetării şi dezvoltării de noi antimicrobiene şi abordări alternative; sporirea conştientizării şi înţelegerii rezistenței de către public, profesioniştii din domeniul medical, fermeri şi veterinari; supravegherea rezistenței și consumului de antimicrobiene atât în sectorul sănătăţii umane, cât şi în cel al sănătăţii animalelor; lărgirea bazei de dovezi referitoare la dezvoltarea și răspândirea rezistenței în mediu etc.

 

Răzvan Prisada

Ministrul român a prezentat, la Luxemburg, și o informare cu privire la Regulamentul pentru evaluarea tehnologiilor medicale, subliniind că eforturile României în perioada Președinției Consiliului UE s-au concentrat pe consultările științifice comune, pe identificarea tehnologiilor medicale emergente și pe cadrul general de sprijin.

Despre acest deziderat, președintele Colegiului Farmaciștilor din Buzău, as. univ. dr. farm. Răzvan Prisada, președinte al Grupului de lucru pentru Produse Farmaceutice și Dispozitive Medicale al României de la Bruxelles, a subliniat că, în cadrul reuniunii de la Luxemburg, Consiliul EPSCO Health (întrunirea formală a miniștrilor sănătății din cele 28 de state membre ale Uniunii Europene) „a validat, printre altele, raportul de progres în negocierile pe marginea propunerii de Regulament pentru evaluarea tehnologiilor medicale (HTA) prezentat de Președinția română. Aceasta a însemnat recunoașterea la cel mai înalt nivel a rezultatelor muncii noastre din ultimile șase luni pe acest dosar dificil (aproape imposibil susțin unii) în cadrul Grupului de lucru pentru produse farmaceutice și dispozitive medicale al Consiliului Uniunii Europene, condus (cu mândrie, am repetat asta încontinuu!) de un farmacist român. Cuvintele de laudă și mulțumirile publice primite din partea comisarului Andriukaitis au fost, pentru mine, premiul de la «festivitatea de încheiere a anului școlar».  Această reuniune (condusă impecabil de ministrul român) a încheiat o experiență unică în viață, pentru care mulțumesc tuturor celor care au pus umărul (nu mulți la număr, dar oameni extraordinari) și mai ales familiei mele care a înțeles «nebunia» mea de a face ceva și pentru țara noastră… Mândru să fiu farmacist! Mândru să fiu român!”. 

 

Grupul român de lucru

La fel de emoționată, prof. univ. dr. Anca Buzoianu, vicepreședinte al aceluiași grup, a menționat că, după ultima reuniune a Grupului s-a simțit „extrem de onorată că am avut șansa de a-mi reprezenta țara într-un astfel de moment istoric pentru România și că am lucrat alături de o echipă foarte competentă: domnii președinți Răzvan Prisada și Ștefan Staicu, cu ajutorul deosebit al Ruxandrei Bîrle, ca secretar. În ansamblu, președinția României a fost apreciată de colegii din grupul nostru de lucru ca fiind profesionistă, bine condusă și foarte pozitivă, netezind asperități inerente negocierii unor dosare atât de dificile, cum este și cel privind adoptarea Regulamentului privind Evaluarea Tehnologiilor Medicale (HTA) la nivel european. Când se va ajunge la un consens și va fi votat de Parlamentul European, Regulamentul privind Evaluarea Tehnologiilor Medicale (HTA) va permite economii substanțiale în sistemele de sănătate ale statelor membre ale UE și în final, accesul mai rapid și mai echitabil al pacienților la tratamentele cele mai recomandate pentru anumite patologii”.

Profesorul universitar clujean consideră că a fost „o experiență unică, onorantă și, în același timp, încărcată de responsabilități, dar care mi-a îmbogățit expertiza și felul de a înțelege funcționarea construcției europene și a instituțiilor acesteia. Sunt recunoscătoare pentru oportunitatea profesională care mi-a fost oferită și mândră de succesul țării noastre”.

 

Ministrul Sorina Pintea a făcut și o trecere în revistă a reuniunilor în domeniul Sănătății pe care țara noastră le-a organizat în cadrul acestui mandat. „Pe lângă Reuniunea Informală a miniștrilor Sănătății din statele membre ale UE la care au participat peste 140 de delegați din aceste state, au mai fost organizate o serie de reuniuni și conferințe, printre care Conferința de nivel înalt privind combaterea rezistenței antimicrobine (1 martie 2019), Atelierul de lucru privind îmbunătățirea programelor de vaccinare și creștere a acoperirii vaccinale în UE, Seminarul pe oncologie privind detectarea timpurie și screening-ul de cancer și Reuniunea de nivel înalt privind sănătatea digitală. Am convingerea că discuțiile acestea vor avea o contribuție semnificativă la îmbunătățirea sănătății publice în Europa”, a punctat Sorina Pintea, după evenimentul de la Luxemburg.

 


Categorii: Actual, Autoritati, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*