S-au aprobat indicatorii tehnico-economici pentru Centrul de mari arși de la Târgu Mureș

29 iulie 2021 | 0 comentarii |

Acesta ar trebui să fie gata în următorii trei ani și va avea 15 paturi pentru mari arși și 25 de săli de operaţii, iar investiția va costa 295.782.000 de lei. 

 

Sursă foto: „zi-de-zi”

Guvernul României a adoptat în ședința de miercuri, la solicitarea Ministerului Sănătății, hotărârea privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții „Construirea unui centru de arși și reorganizarea fluxurilor medicale ale spitalului pentru o mai bună poziționare şi conectare a Departamentelor Urgență, ATI şi chirurgie pentru Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureş”, transmite Ministerul Sănătății, printr-un comunicat.

În ședința de guvern de săptămâna trecută, ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, a anunțat că deși au trecut aproape 6 ani de la tragedia din clubul Colectiv, România nu are nici un centru pentru îngrijirea și recuperarea marilor arși, la acest moment existând doar 24 de paturi în București, Iași și Timișoara pentru pacienții cu arsuri grave există, deși la nivel național sunt necesare cel puțin 70 de astfel de paturi. S-a angajat, atunci, că până în 2024, se vor construi trei centre pentru tratarea și recuperarea marilor arși, iar săptămâna aceasta a promovat proiectul pentru Centrul de la Târgu Mureș, pentru care s-a prevăzut o valoare totală a investiției de 295.782.000 de lei, inclusiv TVA, eșalonată pe trei ani.

Potrivit proiectului, în incinta Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș va fi construită o clădire nouă – Centru de mari arși – care va avea subsol, parter, patru etaje plus etaj tehnic. Proiectul include centrul cu 15 paturi pentru mari arși, blocul operator cu 25 de săli de operație, secția clinică Anestezie și Terapie Intensivă (ATI) cu 44 de paturi, relocare heliport și spații conexe, precum stație de sterilizare, unitate de transfuzii sanguine, morgă, centru de formare, spații tehnice, spații administrative și logistice.

Pe lângă obiectivul principal de a construi Centrul de mari arși în incinta Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș, investiția mai prevede realizarea unei pasarele pentru conectarea principalelor departamente din spital (UPU, bloc operator, ATI), astfel încât unitatea spitalicească să se încadreze în categoria de Spital Regional de nivel IA.

Potrivit Ministerului Sănătății, finanțarea obiectivului de investiții se va realiza din Acordul de împrumut dintre România și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare destinat Proiectului privind reforma sectorului sanitar – îmbunătățirea calității și eficienței sistemului sanitar, de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Sănătății, precum și din alte surse legal constituite, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii.

 

Toate cele trei proiecte de construcție a unor centre de mari arși sunt aprobate, având o valoare totală de aproximativ 192 de milioane de euro, urmând să fie deschise la Timișoara, Târgu Mureș și Spitalul de copii Grigore Alexandrescu din Capitală. Licitațiile pentru atribuirea lucrărilor ar trebui să aibă loc în această toamnă, iar până la finele lui 2024 cele trei centre ar trebui să fie gata.

Centrul de arşi de la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii «Grigore Alexandrescu» din Bucureşti, ai cărui indicatori tehnico-economici au fost aprobați în mandatul ministrului Nelu Tătaru, va fi construit pe o suprafaţă de 2.400 mp şi va avea 8 săli de operaţii – din care 3 pentru chirurgie generală, una pentru microchirurgie, una pentru urgente şi 3 pentru ortopedie; o staţie de sterilizare, 36 de paturi ATI împărţite într-un nucleu de 6 paturi, două nuclee de 8 paturi şi 14 paturi de neonatologie; camere medici de gardă; ambulatorii pentru chirurgie plastică; 2 săli de operaţii pentru centrul de arşi; 10 paturi pacienţi critici – mari arşi; 16 paturi TIIP mari arşi; 10 paturi microchirurgie şi chirurgie reconstructivă. Investiția a fost estimată la peste 77 milioane de euro.

Despre Centrul de la Timișoara, Sorina Pintea declara, în 2019, că va începe să fie construit în 2020 și va fi gata până în 2023.

 

 


Adaugati un comentariu


 

*