Știi și câștigi sănătate: Glandele endocrine și rolul lor pentru organism

Endocrinologia este știința care studiază bolile hormonale, iar medicul endocrinolog diagnostichează și tratează problemele hormonale și complicațiile acestora. Sistemul endocrin uman este alcătuit din anumite glande care produc hormoni. Aceștia, la rândul lor, controlează numeroase funcții în organism. Când hormonii părăsesc glandele, aceștia intră în circulația sanguină și sunt transportați către organe și țesuri în toate zonele corpului.

Hormonii reglează metabolismul, respirația, creșterea, reproducerea, percepția senzorială și mișcarea. Oamenii au peste 50 de hormoni diferiți. Aceștia pot exista în cantități foarte mici și, cu toate acestea, pot avea un impact semnificativ asupra funcționarii și dezvoltării organismului. Dezechilibrele hormonale sunt la bază a numeroase afecțiuni, între care boala tiroidiană autoimună și sindromul ovarelor polichistice la femei sunt cele mai frecvente.

Astăzi când se împlinesc 52 de ani de când a murit Constantin I. Parhon, medic endocrinolog și neuropsihiatru, întemeietorul şcolii româneşti de endocrinologie și autorul primului tratat de endocrinologie din lume  -„Secrețiile interne”, apărut în 1909, aflăm și noi mai multe despre endocrinologie și sistemul hormonal, dar și despre momentul în care ar trebui să ne adresăm medicului endocrinolog.

 

Sistemul endocrin are rol de comunicare şi coordonare şi, în consecință, se bazează în exercitarea funcţiilor sale pe hormoni (substanţe chimice ce sunt eliberate în sânge pentru a trimite mesaje celulelor organismului). Hormonii sunt produşi de glandele endocrine (hipofiza, epifiza, hipotalamusul, tiroida, paratiroidele, timusul, suprarenalele, pancreasul endocrin, ovarele şi testiculele) şi de alte organe ne-endocrine ale organismului. Aceștia controlează creşterea, reproducerea şi stabilesc reacţia organismului la factorii de stres fizici ori emoţionali.

Hormonii influenţează celulele prin cuplarea lor la receptori specifici ai celulelor. Nu toate celulele intră în interacţiune cu hormonii, ci doar celulele ţintă specifice, care au anumiţi receptori de care hormonii se pot cupla. Aceştia intervin, pe cale umorală (şi nu pe cale nervoasă, cum acţionează creierul) în dezvoltarea şi menţinerea structurii normale şi în reglarea funcţiilor organismului. Între sistemele de coordonare nervoasă şi umorală există o strânsă interdependenţă. Despre hormoni se spune că pot fi „îngeri binevoitori sau demoni malefici” pentru organism…

 

Topografic, glandele endocrine sunt localizate în cutia craniană (epifiza şi hipofiza); în regiunea cervicală (tiroida şi paratiroidele); în torace (timusul); în abdomen (pancreasul endocrin şi capsulele suprarenale); în pelvis şi scrot (ovarul la femei; testiculul la bărbat).

Pe lângă glandele endocrine tradiţionale: hipofiza, epifiza, tiroida şi paratiroidele, corticpsuprarenala și medulosuprarenala, ovarul, testiculul și pancreasul endocrin există două glande endocrine cu rol tranzitor: placenta -la femei însărcinate și timusul –la copil, cu rol esenţial în dezvoltarea sistemului de protecţie imunologică a organismului, precum și unele organe ale căror celule pot produce şi hormoni: ficatul-produce somatomedine care asigură creşterea, tractul gastrointestinal -numeroşi hormoni cu rol în digestie și creierul -are neuroni care produc cei mai activi hormoni (neurohormoni) care asigură controlul direct al sistemului endocrin de către sistemul nervos şi care fac obiectul de studiu al neuroendocrinologiei.

Sistemul endocrin este astăzi extins atât spre sistenul nervos central – neuroendocrinologie – cât și spre sistemul imunitar – imunohormoni. Celulele umane comunică între ele prin hormoni, reușind să funcționeze împreună pentru sănătatea întregului organism.

 

Glanda tiroidă, cea mai cunoscută glandă endocrină, se găseşte lângă laringe şi trahee şi are o greutate de aproximativ 30 de grame. Hormonii tiroidei sunt tiroxina şi triiodotironina. Aceștia controlează creşterea şi diferenţierea celulară, reduc depozitele de lipide, intensifică absorbţia intestinală de glucoză determinând hiperglicemia, stimulează activitatea glandelor sexuale. O diminuare a funcţiei tiroidei poate determina scăderea capacităţii de învăţare şi de memorare. La populaţiile cu ape sărace în iod apare guşa endemică, o boală care creşterea volumului glandei tiroide. În primul stadiu, numit oligosimptomatic, se asigură o producţie normală de hormoni tiroidieni, iar în stadiul al doilea (endocrinopat) apar semne fie de hipotiroidism, fie de hipertiroidie. Forma severă de cretinism endemic este stadiul al treilea, apare la urmaşi și se manifestă prin deficit mintal, surdomutitate, talie mică şi tulburări neurologice. În ţara noastră există endemii de guşă în toate zonele subcarpatice, ceea ce impune un tratament profilactic continuu la copiii din zonă. Pe fondul guşii endemice, celelalte boli ale tiroidei apar mult mai frecvent.

Paratiroidele sunt patru glande mici aflate în partea posterioară a tiroidei şi care secretă parathormonul şi calcitonina, hormoni cu rol în menţinerea echilibrului (absorbţia şi fixarea) fosforului şi a calciului organismului. Mușchii și nervii pot să funcționeze în siguranță și eficient dacă aceste substanțe chimice au niveluri corecte. Hiperfuncţia acestor glande determină decalcifierea osoasă, iar hipofuncţia lor conduce le dezvoltarea defectuoasă a dinţilor şi întârzieri mintale.

Pancreasul endocrin este format din celule răspândite în interiorul pancreasului exocrin. Există două tipuri de celule, celule alfa -care secretă glucagonul şi celule beta -care secretă insulina, principalul hormon care scade nivelul glicemiei din organism. Ea creşte gradul de utilizare a glucozei în celule şi ajută la transformarea glucidelor în lipide. Hiposecreţia de insulină produce diabetul zaharat. Glucagonul are efecte opuse insulinei, determinând hiperglicemie. Pancreasul secretă, de asemenea, somatostatina, care regleaza funcția endocrină și a sistemului nervos și controlează secreția anumitor hormoni, precum gastrina, insulina și hormonul de creștere, precum și polipeptida pancreatică, ce  contribuie la controlul secreției substanțelor produse de pancreas.

 

Timusul este o glandă tranzitorie, care se dezvoltă până în al doilea an de viaţă, după care rămâne staţionar, până la 14 ani, când se atrofiază şi este înlocuit cu o grăsime. Limfocitele T, care îşi au originea în măduva hematogenă sunt diferenţiate în timus. Această glandă joaca un rol important în sistemul imunitar, care protejează organismul de boli și infecții.

Hipotalamusul este localizat în creier, la baza diencefalului, sub talamus. Această glandă activează și controlează functiile vegetative ale corpului, precum respirația, pulsul, apetitul alimentar, somnul, temperatura și ritmul circadian. Hipotalamusul leaga sistemul nervos de sistemul endocrin prin glanda pituitară atașată.

Hipofiza (glanda pituitară) se mai numeşte şi „glanda șefă” sau „creierul endocrin” deoarece deţine un rol primordial în complexul funcţional al glandelor endocrine. Are dimensiunea unui bob de fasole și o greutate de aproximativ 0,5 grame și este adăpostită de spațiul format de osul de la baza craniului, numit „șa turcească”. Deși coordonează și activitatea altor glande (tiroida, suprarenale, ovare și testicule), hipofza nu este „pe cont propriu”, având nevoie de confirmare, prin semnale chimice, din partea hipotalamusului, cu care este conectată direct prin lobul posterior, numită infundibulum. Hipofiza anterioară (sau din față) secretă hormoni care influențează dezvoltarea sexuală, funcția tiroidei, creșterea, pigmentarea pielii și funcția adrenocorticală. Dacă hipofiza anterioară este hipoactivă, poate determina afectarea creșterii la copii și hipoactivitatea altor glande endocrine. Hipofiza posterioară (sau din spate) secretă oxitocină, un hormon care crește contracțiile uterine, și hormonul antidiuretic (ADH), care susține rinchiul să reabsoarbă apa.

Epifiza (glanda pineală) este o mică glandă endocrină situata în profunzimea creierului, are formă conică şi are ca principal hormon secretat melatonina, care contribuie la controlul ciclurilor de somn-veghe al organismului. De asemenea, echilibrează nivelurile hormonilor gonadotropi, ce reglează functia ovarelor si testiculelor.

 

Glandele suprarenale sunt două și se găsesc în partea de sus a fiecărui rinichi. Glanda dreaptă este triunghiulară, iar glanda stângă are forma de semilună. Zona exterioară a acestora secretă trei categorii de hormoni steroizi: mineralocorticoizi (reglarea metabolismului mineral, reabsorbţia natriului şi eliminarea potasiului), glucocorticoizi (cortizol, care intervine în special în metabolismul glucidelor) şi sexosteroizi (contribuie la diferenţierea dintre sexe: timbrul vocii, pilozitatea etc.). Zona interioară a suprarenalelor secretă adrenalina şi noradrenalina. În stări de stres obişnuit creşte nivelul noradrenalinei, iar în condiţii de stres neobişnuit creşte secreţia adrenalinei. Stresul şi suprasolicitările stimulează secreţia medulosuprarenalei.

Ovarele sunt situate în dreapta și în stânga uterului și secretă hormonii estrogen și progesteron care susțin dezvoltarea sexuală la femei, fertilitatea și menstruația.

Testiculele sunt situate în scrot, sub penis, și secretă androgeni, preponderent testosteron. Androgenii controlează dezvoltarea sexuală, pubertatea, părul facial, comportamentul sexual, libidoul, funcția erectilă și formarea spermatozoizilor.

 

Bolile endocrine se declașează atunci când are loc un dezechilibru hormonal, ca o consecință a unor factori genetici sau de mediu. Unii copii au la naștere disfuncții hormonale care determină o serie de probleme de sănătate, precum întârzierea dezvoltării. Produsele chimice care afectează glandele endocrine, precum pesticidele, plumbul și ftalații, folosite la producerea ambalajelor din plastic, pot cauza probleme hormonale.

Există trei grupuri mari de tulburări endocrine:

1. Hipersecreție – glanda produce prea mulți hormoni. Hipersecreția glandei suprarenale poate declanșa hiper-nervozitate, transpirație, hipertensiune arterială, boala Cushing. Hipersecreția pancreasului poate determina hiperinsulinemie, iar prea multă insulină poate determina hipoglicemie. Hipersecreția paratiroidei poate determina oase fragile care se fracturează ușor, precum și calculi la nivelul aparatului urinar, iar a tiroidei poate duce la accelerarea metabolismului, transpirație, aritmie, pierdere în greutate și nervozitate. Hipersecreția epifizei poate determina gigantism (creștere excesivă), iar cea a timusului poate determina un sistem imun hiperactiv, care reacționează exagerat la stimuli, pe care îi percepe ca pe o amenințare, ceea ce poate duce la apariția unei boli autoimune.

2. Hiposecreție – glanda nu produce suficienți hormoni. Hiposecreția glandei suprarenale poate determina boala Addison, deficit mineralocorticoid, pierdere în greutate, lipsă de energie și anemie, iar cea a pancreasului poate determina un  tip de diabet. Hiposecreția paratiroidei poate duce la contracții musculare involuntare (sau tetanie), provocate de niveluri scăzute ale calciului în plasmă, iar cea a tiroidei poate determina oboseală, creștere în greutate, depresie, dezvoltare anormală a oaselor, întârzieri în dezvoltare. Prea puțin hormoni secretați de glanda pituitară poate determina dezvoltarea încetinită a oaselor și nanism (statură mică), iar hiposecreția timusului poate determina un sistem imun slăbit, făcând ca organismul să nu poată lupta împotriva infecțiilor, cedând cu ușurință în fața virusurilor, bacteriilor și altor agenți patogeni.

3. Tumorile care se dezvoltă în interiorul glandelor endocrine pot fi maligne sau benigne.

 

Dacă medicul de familie suspicionează că există o problemă legată de producția de hormoni, va recomanda un consult endocrinologic. Medicul endocrinolog este specializat în diagnostocul și tratamentul a numeroase afecțiuni asociate cu dezechilibrele hormonale și cel care va stabili diagnosticul și schema de tratament a bolilor care afectează glandele și hormonii. Prin terapia recomandată, acesta va căuta să restabilească echilibrul în cadrul sistemelor organismului pacientului.

Medicul endocrinolog tratează frecvent tulburările metabolice, diabetul, boli ale tiroidei, menopauza, osteoporoza, producția hormonală excesivă sau insuficientă, unele cancere, nanismul, infertilitatea.

Înainte de consult, pentru a-i putea ușura diagnosticarea, este util să se noteze toate simptomele, chiar dacă aparent nu au vreo legătura între ele, pentru că nivelurile hormonale afectează atât de multe sisteme din organism, încât modificări minore la nivelul unei glande pot influența zone din corp foarte îndepărtate de locul unde este situată glanda respectivă. De asemenea, trebuie să-l informezi despre alte probleme medicale și medicația administrată (dacă aceasta există), despre istoricul familial de probleme hormonale și obiceiuri alimentare.

Specialistul va măsura pulsul și tensiunea arterială și va analiza starea pielii, a părului, a dinților și cavitatea bucală, iar dacă apreciază că este necesar va recomanda efectuarea unor analize de sânge și de urină. După stabilirea diagnosticului, va recomanda o schemă de tratament care va depinde de afecțiunea preexistentă care a declanșat simptomele.

 

* Informațiile din acest articol au caracter informativ și nu înlocuiesc consultul medical sau recomandările medicului specialist.