Excelența medicală, premiată la Gala Zilelor Spitalului Județean de Urgență Buzău

3 iunie 2024 | 0 comentarii |

Evenimentele dedicate aniversării a 50 de ani de existență a SJU Buzău s-au încheiat cu o Gală festivă, în cadrul căreia au fost conferite diplome și trofee aniversare, personalităților care au marcat sau continuă să își pună amprenta pe evoluția unității medicale.  

 

Cele două zile în care medicii buzoieni s-au întrecut într-un adevărat maraton științific, prin care cu 50 de lucrări științifice au marcat „50 de ani de Medicină și Dăruire” pe altarul lui Hipocrate în Spitalul Județean de Urgență Buzău, s-a încheiat cu o Gală festivă, urmată de un cocktail, la care au participat peste 300 de medici aflați în activitate și pensionari, asistenți medicali, reprezentanți ai instituțiilor partenere și reprezentanți ai autorităților locale.

Pentru profesionalismul și dedicarea în activitatea medicală și pentru contribuția lor la evoluția spitalului, medicii care au avut performanțe deosebite sau continuă să ridice ștacheta profesională în cel mai mare și mai aglomerat spital din Buzău, șefii de secții și reprezentanți ai personalului TESA au fost onorați cu trofee aniversare, aplauze și cuvinte de recunoștință și mulțumire din partea conducerii unității medicale.

Felicitată și premiată a fost echipa managerială, pentru perseverență și tenacitate în asigurarea unor servicii medicale de calitate, de către președintele Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu, care le-a mulțumit tuturor celor care au contribuit la creșterea calității sănătății și vieții buzoienilor.

„Sunt emoționat să văd cum, aniversarea a 50 de ani de medicină și dăruire la Buzău a adus laolaltă medicii de ieri și medicii de azi, oamenii care, cu har, credință și stăruință au scris istorie într-un domeniu esențial pentru buzoieni, sănătatea. Am premiat cu bucurie și încredere echipa managerială a Spitalului Județean de Urgență Buzău și sunt convins că eforturile lor de a oferi servicii medicale la standarde cât mai înalte nu se vor opri aici. Vă suntem recunoscători tuturor, pentru devotamentul și dăruirea de care dați întotdeauna dovadă față de noi, cei care avem nevoie de serviciile domniilor voastre. Vă mulțumesc în numele cetățenilor județului Buzău, pentru că sunteți oameni cu har, vă felicit și vă urez mult succes pe mai departe, tuturor!”, a transmis Petre Emanoil Neagu.

 

Managerul SJU Buzău, Claudiu Damian, a mulțumit întregii echipe care i-a fost alături în cei 10 ani de când se află la conducerea unității medicale, dar și înaintașilor care, în cei 50 de ani de existență a spitalului, și-au pus amprenta pe evoluția acestuia și au ridicat permanent standardele calității actului medical.

Sărbătorim împreună cei 50 de ani în care Spitalul Județean de Urgență Buzău a evoluat și s-a remarcat în spațiul medical buzoian, național și internațional și pe cei care au profesat sau profesează în acest domeniu, în care greșelile nu sunt permise. Contribuția fiecăruia și sprijinul pe care l-am avut permanent din partea Consiliului Județean au însemnat pași importanți către modernizarea unității medicale și aducerea actului medical la standardele dorite. Le suntem recunoscători înaintașilor și le mulțumim că au creat baze solide pentru activitatea din acest spital, dar și celor vor duce mai departe dorința de a merge către perfecțiune. Vă mulțumesc tuturor, pentru că sunteți extraordinari și sunt convins că vom face în continuare lucruri bune pentru pacienți”, a afirmat managerul SJU Buzău.

 

A urmat înmânarea trofeelor aniversare și diplome de recunoștință, iar fiecare dintre cei premiați a fost chemat pe scenă, unde, vizibil emoționați, au ținut să-și manifeste recunoștința față de oportunitățile profesionale oferite de Spitalul Județean de Urgență Buzău, și-au amintit de satisfacțiile avute în carieră și de momentele dificile depășite în echipă, fără a uita însă că mulți dintre cei care au avut o contribuție însemnată în înființarea și evoluția acestui spital nu mai sunt în viață…

Dr. Ștefania Manolescu, tânărul director medical al spitalului, care împreună cu managerul a oferit distincțiile, și-a felicitat colegii și le-a mulțumit pentru profesionalism, subliniind că evenimentul le-a oferit și celor tineri „posibilitatea de a demonstra că sunt capabili de performanță, dar și de a conștientiza ce moștenire prețioasă le-a fost lăsată, întărindu-le convingerea că au făcut o bună alegere atunci când au venit să profeseze la Buzău”.

 

Dr. Stanciu Paraschiv, fost manager în perioada 2002-2006, director medical în perioada 2015-2017 și șef Secție Ortopedie și Traumatologie timp de aproape 30 de ani, până la pensionare, face parte din prima generație de medici care au debutat profesional în primii ani de funcționare a SJU Buzău, alături de medicii Ion Drăghici, Mircea Șuteu, Marel Halângă, Magdalena Tănase, Elena Mihalcea, Adriana Neagoiță, Nicolae Micu, Cornel Micu etc…

El consideră că evenimentul care a marcat cei 50 de ani de existenă a spitalului a constituit „un bun prilej de a ne reaminti căacest spital a avut și are medici de primă mână, începând cu dr. Cucu și dr. Tătaru, care și-au pus amprenta și asupra școlii sanitare buzoiene, și continuând cu cei care au urmat și s-au făcut remarcați nu doar în medicina buzoiană, ci și la nivel național. Îmi doresc din toată inima ca și generațiile actuale și viitoare să nu măsoare timpul cât stau în spital, să conștientizeze că a fi medic de spital înseamnă să fii prezent lângă pacient atunci când este nevoie, dar și că empatia, pe care se pune mult preț la ora actuală, este insuficientă fără instrucție”, a spus dr. Stanciu Paraschiv, amintindu-și că dr. Valeria Bobocea (directorul Direcției Sanitare de la vremea respectivă) și prim-secretarul județului, Vasile Carolică au avut, de asemenea, o influență foarte mare în construirea și pornirea activității în Spitalul Județean.

 

Doctorul Mircea Șuteu, unul dintre cei mai apreciați chirurgi obstetricieni, fost șef secție OG II în Maternitatea Buzău, și-a început practica medicală, ca student, în SJU Buzău, chiar în anul deschiderii spitalului și a învățat „meserie” de la legendarul doctor Dorojan, mentorul primei generații de chirurgi OG din Buzău.

Despre el, în momentul premierii, managerul Damian a spus că „pe lângă meritele profesionale și contribuția avută în dezvoltarea Maternității Buzău a lăsat în urmă ceva de mare valoare, pe mediul oftalmolog Mihai Șuteu, fiul său, unul dintre medicii de marcă ai generației tinere din Spitalul Județean”.

A fost un moment emoționant. Pentru mine, pe lângă omagierea actualilor medici șefi de secție, a asistentelor șefe și a medicilor pensionari care au avut funcții de conducere în cei 50 de ani de existență a SJU Buzău, deosebit de emoționant a fost să-mi reîntâlnesc colegii, oamenii dragi alături de care am profesat timp de 40 de ani, într-o atmosferă destinsă, în care orgoliile și problemele au dispărut. Pe de altă parte, eu cred că rostul nostru este acela de a susține și a perpetua viața, pentru că… până la urmă, plecăm din lumea asta doar cu ceea ce am făcut pentru ceilalții”, a declarat pentru sanatateabuzoiana.ro, dr. Mircea Șuteu.

La fel de puternic impresionat s-a arătat și dr. Marius Anastasiu, fost manager în perioada 2012-2013 și șef secție Chirurgie Generală timp de peste 20 de ani, s-a remarcat ca unul dintre a înființat, la Buzău, în  2005, Societatea Română de Medicină de Urgență și Trauma (SRCUT) și a făcut cunoscut numele Spitalului Județean de Urgență Buzău și a chirurgiei buzoiene în toată lumea, demonstrând, așa cum i-a plăcut întotdeauna să spună, că „și în provincie se poate face medicină de performanță, dacă există preocupare, perseverență și dedicare”.

Medicul chirurg Marius Anasatasiu, care a reușit să se impună în elita chirurgiei mondiale, își continuă activitatea de cercetare și după pensionare și își pune în continuare experiența în slujba bolnavilor și a spitalului, în Centrul de Sănătate Multifuncțional de la Pârscov. Aici și-a asumat și misiunea de a ajuta la înființarea secției de Îngrijiri Paliative, pe care SJU Buzău și-a planificat s-o deschidă în viitorul apropiat, având specializare și experiență și în îngrijiri paliative, dar și administrativă.

 

Emoționați au fost și medicul cardiolog pensionar Adriana Negoiță, care pentru un timp scurt a ocupat și funcția de director medical, medicii Carmencita și Ilie Matei, care au condus pentru bune perioade de timp secțiile Pediatrie, respectiv, Medicină Internă, dar și doctorii Vasilica și Sabin Bâldea, care încă profesează în spital, ca medic șef Secția ORL, respectiv, medic ATI.

Medicul chirurg oftalmolog Valentin Cotea, care profesează de 27 de ani în spitalul Buzoian, iar de aproape 20 este șef de Secție Oftalmologie, vorbind în numele generației sale, a afirmat că „astfel de evenimente au în primul rând calitatea de a apropia oamenii, de a consolida relațiile dintre profesioniști și de a demonstra că schimburile de idei și de experiență între generații, duc la progresul medicinei. Să fiți sănătoși, să fim sănătoși cu toții și să avem puterea, dorința și iscusința să facem mult bine pacienților noștri!”, a punctat dr. Valentin Cotea, care s-a arătat optimist în privința noii generații de medici, care are și mai multe surse de informare, dar și entuziasmul specific tinereții, care-i va ajuta să performeze.

 

Confirmând, parcă, opinia predecesorilor săi, mai tânărul medic infecționist Bogdan Micu, șef Secție Boli Infecțioase, a subliniat că partea științifică a evenimentului, prin complexitatea și varietatea materialelor prezentate „a demonstrat că atât medicii cu experiență cât și cei tineri sunt implicați în cercetare și dedicați profesiei și pacienților lor”. În același timp, Gala care i-a adus pe toți împreună, într-o atmosferă „extrem de plăcută, a făcut ca eforturile organizatorilor să se concretizeze într-o apropiere umană atât de necesară în domeniul medical, unde buna comunicare, înțelegerea și colaborarea interdisciplinară fac să se întâmple uneori, adevărate minuni pentru pacienți, iar pe noi ne ajută să performăm. Cred că astfel de evenimente, chiar dacă nu de aceeași anvergură, ar trebui organizate mai des. Ba chiar cred că am putea organiza și noi, anumite întâlniri în timpul liber, pentru că așa avem posibilitatea să ne cunoaștem mai bine, să știm când și cum putem apela unii la alții și mai ales să știm cum ne putem sprijini reciproc, la nevoie”, a punctat dr. Bogdan Micu.

 

Dr. Dorin Neacșu, fost șef Secție OG I la Maternitatea Buzău și-a amintit că în urmă cu 40 de ani și-a început activitatea la Maternitatea Buzău și și-a format „mâna” sub îndrumarea doctorilor Dorojan și Podeanu, iar după 1990 a fost cuprins, la fel ca mulți alți medici buzoieni, de mirajul Franței, unde a învățat cum se face medicina în Occident și s-a întors la Buzău cu dorința de a face și aici medicină performantă și chiar a reușit. „Marele of era însă că nu aveam o maternitate adecvată pentru a profesa la nivelul dorit. Prin 2010 au început să se miște lucrurile, autoritățile locale au înțeles că este nevoie de o nouă maternitate, iar din 2016, avem o maternitate nouă, modernă, în care există condiții foarte bune, atât pentru profesioniști cât și pentru paciente”, a spus medicul.

Deși pensionar, dr. Dorin Neacșu continuă să facă gărzi în Maternitatea Buzău, iar la celebrarea a 50 de ani de existență a SJU Buzău își dorește ca „noul colectiv să ducă mai departe performanța din această unitate sanitară, iar peste 25 de ani, cei care acum sunt tineri, să se întâlnească într-o atmosferă la fel de frumoasă”.

 

Medicii Victor Ioniță, șef Secție ATI, și Dragoș Porumb, chirurg ortoped, fost și actual președinte al Colegiului Județean al Medicilor și foști directori medicali ai spitalului, în anumite perioade, s-au bucurat la fel ca toți ceilalți participanți, de atmosfera festivă, de distincțiile primite, de cuvintele frumoase pe care conducerea spitalului le-a adresat cu această ocazie, dar mai ales au fost fericiți că s-au întâlnit cu oameni dragi, cu colegi alături de care au înfruntat multe dificultăți și neajunsuri, dar împreună cu care au făcut imposibilul posibil, au împărtășit numeroase succese profesionale și au împărțit bucurii personale.

Seara s-a încheiat cu o masă festivă, iar emoțiile și aplauzele s-au întețit atunci când tortul imens a apărut în peisaj, în acordurile muzicii clasice care a acompaniat evenimentul pe parcursul întregii seri.

Cu toții au apreciat atmosfera prietenoasă în care s-au încheiat evenimentele dedicate Zilelor Spitalului Județean de Urgență Buzău la împlinirea a „50 de ani de Medicină și Dăruire” și spun că le va rămâne pentru mult timp în suflet.

Spitalul Județean Buzău s-a construit pe vremea când la conducere se afla medicul chirurg Mihai Aronescu, care a fost director în perioada 1972-1974.

Primul director al noului spital, inaugurat în 1974, a fost chirurgul ortoped Ion Tudose (1974-1976), urmat de dr. Costin Sandu, unul dintre cei mai longevivi directori (1976-1990). După evenimentele din 1989, conducerea spitalului a fost atribuită de autoritățile momentului, medicului internist Tudorel Podașcă (1990-1991).

Primul și singurul director ales democratic a fost medicul chirurg plastician Ion Drăghici (1991-1994), după care au urmat numirile politice.

Medicul ATI Eugen Chihaia a fost numit director în perioada 1994-1996, după care dr. Ion Drăghici a revenit în funcția de director general, până în 1999, când a părăsit spitalul pentru a înființa Casa Județeană de Asigurări de Sănătate (CJAS).

Au urmat medicul chirurg Florica Popescu (199-2004), medicul cardiolog Mircea Constantinescu (9200-2001), medicul chirug ortoped Paraschiv Stanciu (2002-2006), medicul chirug OG Mușat Doboș (2006-2007) și medicul chirurg plastician Mihai Tache (2007-2008).

 

Din 2008, funcția de director general a fost transformată în cea de manager și a fost atribuită economistei Elena Cîrcei, care a stat doar un an la conducerea unității medicale, după care a preluat funcția de președinte-director general al CJAS.

Au urmat la conducerea Spitalului Județean de Urgență Buzău medicul pneumoftiziolog Dorel Nicolescu (2008-2012), apoi medicul dermatolog Horia Banu (2010) și din nou dr. Dorel Nicolescu (2010-2012).

Pentru mai puțin de doi ani, funcția de manager a fost deținută de medicul chirurg Marius Anastasiu (2012-2013), urmat de chirurgul oftalmolog Cosmin Ursăchescu (2013-2014), care a avut un mandat la fel de scurt (ambii au demisionat din funcție înainte de terminarea mandatului).

Din 2014, manager al SJU Buzău este economistul Claudiu Damian, care spune că cei 10 ani de când conduce unitatea medicală au fost încărcați cu „cele mai mari satisfacții” din cariera sa. Având în vedere că acesta are toate șansele să facă parte din noul Consiliu Județean (in subordinea căruia funcționează spitalul), probabil că va părăsi și el, în curând, conducerea SJU Buzău.

 

Credit foto: Ciprian Sterian & Cristemi Photoart

 


Adaugati un comentariu


 

*