Știi și câștigi sănătate: Muzica și medicina

Muzica și medicina sunt două discipline aparent diferite, dar despre care cercetătorii spun că sunt complementare, pentru că ambele vindecă și amândouă sunt arte, iar împreună fac adevărate minuni. Una vindecă trupul, iar cealaltă mintea, dar împreună contribuie la procesul vindecării într-o simbioză perfectă.

Oamenii și-au dat seama de puterea vindecătoare a muzicii chiar încă de la începuturi. De la Orfeu încoace, muzicii i-a fost atribuită o anumită putere asupra minții umane. Apollo, din mitologia greacă, era socotit nu doar zeu tămăduitor, iscusit în arta vindecării, ci și zeu al luminii și al artelor, protector al poeziei și al muzicii.

De-a lungul istoriei, între muzică și știința de a vindeca a existat întotdeauna o legătură strânsă. „Medicina e artă tot atât de mult cât este și muzica: integrăm cunoștințe despre anatomie și fizologie, adăugăm experiență și creativitate și ajungem la un diagnostic elegant și unic pentru fiecare pacient. La fel cum ascultăm muzică, trebuie să ascultăm pacientul”, a scris dr. Lisa Wong în prefața cărții Scales to Scalpels – Doctors Who Practice the Healing Arts of Music and Medicine. Faptul că oamenii ascultă sau interpretează muzică are beneficii atât pentru sănătatea mintală, cât şi pentru corp, este concluzia unei ample analize făcute pe 400 de lucrări de cercetare, scrie medicalnewstoday.com, în urma căreia s-a constatat că muzica poate îmbunătăţi funcţia sistemului imunitar şi poate reduce nivelul de stres, dar are benefici și asupra întregului organism, dovedindu-se în anumite cazuri chiar mai benefică decât medicamentele.

 

Tot mai multe dovezi științifice confirmă ceea ce pentru Pitagora era o intuiție, și anume că muzica are efecte terapeutice. Diverse studii medicale evocă stabilizarea semnelor vitale ale pacienților, altele nevoia scăzută de sedare în timpul unei intervenții chirurgicale sau faptul că ajuta copiii prematuri să ia în greutate.

La început, arta de a vindeca prin cânt magic era partea esenţialǎ a medicinei. În vechiul Egipt, elementul muzical invocator era dominant, preoţii fiind, în secundar, şi medici. Începând cu Hipocrate, remediul a devenit primordial, invocaţia/incantaţia fiind lǎsatǎ la latitudinea/dorinţa individului.

Abia în secolul al XVII-lea, competenţa preotului este separată de medicină, iar medicii şi muzicienii devin mai realişti în concepţiile lor. În aceeaşi perioadă apare diagnosticarea bolilor cauzate de factori psihici, fapt ce conduce spre apariţia unor noi specialişti: psihoterapeuţii.

În perioada premodernă, terapeuţii aplicau meloterapia într-un mod empiric, neavând cunoştinţe ştiinţifice despre legile fizice ale sunetelor şi efectele lor asupra organismelor vii. Ulterior, a apărut ştiinţa care se ocupǎ de acţiunea sunetelor asupra mediului fizic şi chimic, dar şi asupra fenomenelor biologice şi psihice, ştiinţă denumită sonologie. Autorul ei, savantul român George Constantinescu a intuit, apoi a demonstrat proprietăţile terapeutice ale sunetelor asupra structurii organismului uman, acestea acţionând mai intâi la nivelul psihicului unde produc efecte relaxante şi stimulante, mai apoi asupra întreg organismului.

 

Omul intră în contact muzica încă din timpul vieții intrauterine. Bebelușul ascultă bătăile inimii, respirația și circulația sanguină a mamei. Acestor sunete li se asociază cele externe și toate, într-un fel sau altul, vor influența existența viitoare a copilului.

Studiile ştiinţifice au arătat că la baza vindecării prin sunet şi muzică se află rezonanţa: pătrunderea undelor sonore în corp care, la nivelul celulelor vii produc, prin simpatie vibraţii (unde cu diferite frecvenţe) atât asupra creierului cât şi asupra ţesuturilor şi sângelui prin producerea unei interacţiuni pur mecanice între unde şi celule, efect ce ajută la refacere şi consolidare. În unele situaţii (la auzul anumitor note) elementul sonor poate duce la „frisonări” care, odată simţite, influenţează circulaţia sangvină şi modifică presiunea arterială. Doctorul Parhon şi colaboratorii săi au demonstrat în urma cercetărilor făcute pe pacienţii influenţaţi de muzică (ca un puternic excitant) că, pe lângă modificări ale circulaţiei, apar şi modificări ale respiraţiei. Explicaţiile medicale vizează conexiuni la nivelul hipotalamusului.

Oamenii de știință au concluzionat, în urma unor studii ample, că specializările medicale în care este folosită muzica în scop terapeutic sunt multiple – oncologie, terapie intensivă, pediatrie, cardiologie, recuperare sau psihiatrie. În autism, muzica s-a dovedit una dintre cele mai eficiente terapii. Muzica este comparată chiar cu un „medicament magic” pentru pacient, care nu trebuie decât să o asculte, pentru a beneficia de efectele ei terapeutice.

 

Probabil deloc întâmplător, medici renumiți au fost și muzicieni împătimiți. René Laennec (1781-1826) a fost medic și muzician francez. Cânta la flaut și a rămas cunoscut și pentru că talentul de a-și face propriile instrumente muzicale din lemn. În 1816, această aptitudine de a sculpta l-a dus la inventarea primului stetoscop – un tub lung și gol pe care l-a cioplit în lemn.

În Rusia, dr. Alexandru Borodin (1833–1887), chimist și medic, cânta la mai multe instrumente, dar a fost și unul dintre compozitorii remarcabili ai secolului al XIX-lea – printre numeroase lucrări muzicale, a compus două simfonii și trei opere. Alături de compozitori precum César Cui, Mili Alekseïevitch Balakirev, Modeste Moussorgski și Nikolaï Rimski-Korsakov, dr. Borodin a făcut parte din „Grupul celor Cinci” sau Могучая кучка, ceva de genul „Buchet puternic”, cu referire la grupul lor mic dar care avea intensitate, forță. Dr. Borodin a ajutat la organizarea cursurilor primei școli de medicină pentru femei în orașul natal, Saint Petersburg, în 1872.

Unul dintre cei trei câștigători ai Premiului Nobel în Fiziologie sau Medicină în anul 2013 a fost dr. Thomas C. Südhof. Într-un interviu despre muzică, politică și medicină, el a mărturisit că persoana care l-a inspirat în viață și în munca lui și l-a influențat cel mai mult în viață este profesorul lui de flaut, Herbert Tauscher: „El m-a învățat că singura modalitate de a face ceva bine și corect este să exersezi constant și să asculți, să exersezi și să asculți, ore, și ore, și ore”.

 

Creatorul psihiatriei antropologice din România, medicul Edouard Pamfil (1912–1994), specialist în neurologie, a studiat în perioada petrecută la Paris și chitara clasică. Dr. Pamfil a susținut la Ateneul Român primul concert de chitară clasică.

Anatomistul și profesorul universitar Victor C. Papilian (1888–1956), fiu de medic militar cu studii la Paris, a absolvit Conservatorul, secția de vioară. A fost angajat ca violonist în orchestra Ministerului Instrucțiunii Publice, dar tatăl său își dorea ca el să continue tradiția familiei și să urmeze medicina, așa că i-a făcut pe plac și în 1916, a obținut diploma de medic – a fost unul dintre elevii profesorului Francisc Rainer, cel care a avut curajul de a „dezghioca mințile din carapacea pietrificată de tradiții”. Pe lângă numeroase funcții deținute ca medic (director al Institutului de Anatomie al Facultății de Medicină din cadrul Universității „Daciei Superioare”, decan la Facultatea de Medicină din Cluj etc), Victor C. Papilian a fost și director al Filarmonicii din Cluj-Napoca.

Ermil Nichifor (1916–1997), medic nefrolog și muzician, a urmat cursurile Facultății de medicină din București și, în particular, a făcut studii muzicale. În 1954, a fost printre fondatorii Orchestrei Medicilor din București, orchestră care îi poartă acum numele.

 

Într-un articol din 2011, „Ce pot muzicienii să-i învețe pe doctori?”, dr. Frank Davidoff făcea o comparație între muzicienii virtuoși și medicii cei mai buni și considera că adaptabilitatea, abilitatea de a face schimbări și de a te adapta cu ușurință unei situații în schimbare, e necesară pentru ca forța creatoare a omului să înflorească în artele muzicale și în medicină.

Un raport din 2011 a indicat că anxietatea în rândul pacienţilor cu cancer poate fi redusă cu ajutorul muzicii. Oamenii de ştiinţă au descoperit la vremea respectivă dovezi convingătoare că intervenţiile muzicale pot juca un rol în îngrijirea sănătăţii în diverse medii, începând de la blocul operator şi până la clinici.

Chiar mai important de atât, oamenii de ştiinţă au putut să documenteze mecanismele neurochimice prin care muzica are un efect în patru domenii: managementul stării de spirit, stresul, imunitatea şi muzica în calitate de aliat în relaţionarea socială.

Rezultatele analizei au mai arătat că muzica creşte nivelul unui anticorp care joacă un rol important în ceea ce priveşte sistemul imunitar mucos, cunoscut sub numele de imunoglobulină A, precum şi numărul de celule naturale „ucigaşe”, acele celule care atacă microbii şi bacteriile care invadează organismul.

Ascultarea şi interpretarea muzicii pot, de asemenea, să reducă nivelul de cortizol (hormonul stresului), potrivit profesorului Levitin şi dr. Mona Lisa Chanda din echipa de cercetători. Experţii recomandă un număr mare de domenii pentru studiile ulterioare în acest domeniu, cum ar fi relaţia dintre oxitocină, afilierea la grup şi muzică.

 

Studiile anterioare, publicate în „British Journal of Psychiatry” (Jurnalul Britanic de Psihiatrie), au demonstrat că terapia prin muzică, atunci când este combinată cu o îngrijire standard, este un tratament de succes pentru depresie. S-a constatat că, în timp ce în meditaţie se foloseşte cu precădere metoda receptivă, pasivă de ascultare a muzicii, angajarea activă în muzică îl ajută pe pacient să se concentreze pe acele părţi ale corpului său care sunt sănătoase şi în putere, chiar în condiţii de slăbiciune sau pe fondul unei suferinţe cauzate de o boală fatală. Atunci când durerea se ameliorează, bolnavul se poate odihni, iar organismul se reface.

Cercetările au demonstrat că, la nivelul organismului, muzica acționează la nivelul circulației sanguine, astfel că la pacienți care sufereau de boli vasculare s-au înregistrat rezultate spectaculase de dilatare a vaselor de sânge, după ce aceștia au ascultat muzică pe placul lor. Alte studii au demonstrat că muzica are efecte asupra creierului, activând spontan acele zone legate de repreentarea spațiului. În plus, meloterapia reduce anxietatea și calmează pacienții și nu are efecte secundare, chiar și în cazul unor intervenții chirurgicale. Mai mult, alte studii arată că și chirurgii se concentrează mai bine atunci când operează pe un fond muzical…

 

Cercetările au relavat că, atunci când muzica sau alte sunete ajung în ureche, sunt transformate în semnale electrice care ajung, prin nervul auditiv, la creier, iar acesta le procesează. Tehnologia modernă a arătat că muzica activează multe regiuni ale creierului, printre care și cele responsabile de memorie și emotie, dar și zonele responsabile de funcțiile motorii. Muzica, în special muzica „live” excită şi activează funcţiile corpului, spun oamenii de știință.

În cazul unor boli grave, cum ar fi cancerul, s-au dezvoltat terapii cu instrumente care induc starea de pace şi calm interior. A făcut înconjurul lumii cazul violoncelistei britanice Dagmar Turner care, la 53 de ani a suferit o intervenție chirurgicală pe creier timp de 4 ore, pentru înlăturarea unei tumori cerebrale, iar în tot acest timp a fost trează și, pe parcursul operației, la anumite intervale, a cântat la vioară. „În timp ce interpreta Summertime-ul, de George Gershwin, chirurgii din sala de operație au monitorizat calitatea performanței sale pentru a se asigura că nu afectează părți ale creierului care controlează mișcările delicate ale mâinilor”, a scris cotidianul britanic „The Times”, care a prezentat intervenția.

Cu ajutorul muzicii, pacienţii sunt ajutaţi să suporte durerea, să treacă prin depresie, chiar să încetinească pierderea funcţiilor (ca, de exemplu, a celor cauzate de boala Alzheimer) şi să-şi îmbunătătească vizibil calitatea vieţii. Chiar și în cazul bolnavilor afectați grav de virusul SARS-CoV-2 s-a dovedit că muzica a ameliorat starea pacienților și i-a ajutat să se vindece.

În concluzie, atât muzica cât şi medicina se adresează fiinţei umane în mod direct, în vederea vindecării trupului şi minţii, cu ajutorul tratamentului şi/sau terapiei, până la vindecarea deplină.

 

(Surse: health.harvard.edu; ceeol.com; academia.edu; Andrei Athanasiu – „Muzica și medicina – Homo musicalis”, ed. Minerva, 2012)

 

* Informațiile din acest articol au caracter informativ și nu înlocuiesc consultul medical sau recomandările medicului specialist.