Încă un medic „picat” la examenul de angajare la SJU Buzău

14 ianuarie 2019 | 2 comentarii |

Acesta nu a nereușit să obțină punctajul minim la proba clinică, pe care a susținut-o săptămâna trecută. Alți doi medici tineri s-au înscris la concursul de ocupare a posturilor vacante scoase la concurs de unitatea medicală buzoiană.  

 

În ultimul articol referitor la cei doi medici care au completat echipa Spitalului Județean de Urgență Buzău (SJU) pe final de an, Sanatateabuzoiană.ro își exprima speranța că și începutul lui 2019 va fi unul de bun augur din acest punct de vedere. Aceleiași echipe de medici urma să i se alăture un specialist ATI, care avea să susțină examenul de angajare în prima parte a lunii ianuarie. Din păcate, lucrurile nu au stat așa cum și-ar fi dorit pacienții și mai ales conducerea spitalului, care face eforturi repetate pentru ocuparea posturilor de medici vacante la nivelul unității medicale.

Ultimul candidat dintre cei înscriși în cursa pentru posturile scoase la concurs în cursul lunii octombrie era medicul rezident în ultimul an Cătălin Gabriel Chiriacu, care candida singur pe loc pentru postul de specialist ATI în cadrul secției de Obstetrică-Ginecologie și a susținut examenul de angajare în data de 8 ianuarie, la Clinica ATI a Spitalului Universitar de Urgență din București.

Dintre ceilalți candidați înscriși pentru cele 13 posturi scoase la concurs, doi fuseseră declarați admiși – un urolog și un chirurg pediatru – iar un al treilea reușise contraperformanța de a nu promova a doua oară într-un an examenul pentru postul de medic infecționist în cadrul SJU Buzău.

 

Din păcate, modelul său a fost urmat și de dr. Cătălin Gabriel Chiriacu, care nu a reușit să obțină punctajul minim necesar pentru a fi declarat admis la proba clinică. Notat cu doar 50 de puncte la această probă, medicul rezident în ultimul an a fost, prin urmare, respins, iar postul de specialist ATI la secția Obstetrică-Ginecologie rămâne în continuare vacant și urmează a fi scos din nou la concurs, așa cum s-a întâmplat și cu celelalte posturi care nu au fost ocupate în urma sesiunilor anterioare de examen.

Pentru a promova, candidatul avea nevoie de 60 de puncte la proba clinică, însă, cel mai probabil lipsa de experiență, și-a spus cuvântul, iar medicul rezident în ultimul an a fost declarat „respins”, astfel că în urma sesiunii din octombrie, în cursul căreia au fost scoase la concurs 13 posturi de medic cu normă întreagă, au fost ocupate doar două, confirmând astfel ceea ce acum câteva zile a spus și ministrul Sănătății, Sorina Pintea, care a subliniat că „trebuie să ne respectăm rezidenţii, dar pornind de la pregătirea profesională”, considerând că „respectul vine din felul în care îi pregătim și le asigurăm posibilitatea să înveţe”.

 

Centrul de Sanatate Multifunctional Parscov

Posturile rămase vacante din cauza faptului că nici un candidat nu și-a depus dosarul în perioada de înscriere au fost scoase din nou la concurs, la finalul anului trecut. Zilele trecute s-a finalizat și perioada de înscrieri pentru această nouă sesiune, perioadă în care, la Serviciul Resurse Umane și-au depus dosarele doi candidați.

Astfel, pentru unul din cele două posturi de specialist cardiolog în cadrul secției de Cardiologie s-a înscris medicul rezident în ultimul an Gabriel Neculai, în timp ce pentru unul din cele două posturi de specialist neonatolog la secția de Neonatologie a SJU Buzău s-a înscris dr. Silvia Cemurtan – de asemenea, rezident în ultimul an.

În continuare, dezinteres total pentru posturile de pediatru și specialist ORL din cadrul Centrului de Sănătate Multifuncțional de la Pârscov, care va împlini un an de la inaugurare pe 1 martie, precum și pentru cele două posturi de la UPU-SMURD. Pentru postul de infecționist la secția de Boli Infecțioase, pe care dr. Zonda Laszlo Iulian l-a „ratat” de două ori într-un singur an, nu s-a mai înscris nici un candidat.

Datele la care cei doi medici vor susține examenele de angajare urmează să fie comunicate de SJU în perioada următoare și rămâne de văzut dacă aceștia vor reuși să se alăture echipei de specialiști din cadrul unității medicale buzoiene.

 


Categorii: Actual, Spitale, Stiri

Comentarii (2)

  1. Ioana Codin spune:

    In conditiile acestea, nici nu o sa aveti medici specialiști la Buzau! La ce fel de respect s-a referit d-na ministru? La faptul că ii pune pe bieții medici rezidenți sa isi plateasca mizeria de mâncare cand sunt de garda? Nu sunt buni pe post, dar sunt f.buni sa le faca toata treaba specialiștilor în timpul rezidențiatului!!!!

  2. Eugen Predună spune:

    D-na ministru pe lîngă posibilitatea de a învăța rămân condițiile de muncă în care vreți să îi obligați pe viitorii medici să lucreze 5 ani în ro. Creați condiții optime de lucru

Adaugati un comentariu


 

*