Tag: pacienti

CNAS negociază noile norme de aplicare ale Contractului-cadru de acordare a serviciilor medicale în 2019

23 ianuarie 2019 | 0 comentarii |

Instituția a programat, în acest scop, o serie de întâlniri cu organizaţiile patronale, sindicale şi profesionale  reprezentative din domeniul medical, până la sfârșitul acestei luni.   Ca în fiecare an, și anul acesta, serviciile medicale se acordă, în primele luni, pe acte adiționale la contractul din anul anterior, pentru că nu pot fi încheiate noi […]

Continuare...



Toate ambulanțele vor fi dotate cu camere video

22 ianuarie 2019 | 2 comentarii |

Măsura deja este implementată în cazul noilor autospeciale care au intrat de curând în dotarea serviciilor județene.   O decizie luată de curând de o comisie mixtă, formată din reprezentanți ai Serviciului de Ambulanță, ai Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU)  și ai Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) a stârnit unele controverse, fiind […]

Continuare...


Categorii: Actual, Autoritati, Stiri

Șpaga în spitale și nivelul de satisfacție al pacienților, influențate pozitiv de majorările salariale

17 ianuarie 2019 | 0 comentarii |

O spun sindicaliștii din federația Solidaritatea Sanitară, care contrazic astfel afirmațiile ministrului Sorina Pintea cu privire la amploarea fenomenului corupției în rândul cadrelor medicale.   La jumătatea săptămânii trecute, ministrul Sorina Pintea își anunța intenția instituirii unui plan de măsuri, împreună cu sindicatele din Sănătate, pentru eradicarea fenomenului corupției din spitale, fenomen despre care, ministrul spunea […]

Continuare...


Noua șefă a ANMDM se laudă, pacienții cer lămuriri

16 ianuarie 2019 | 0 comentarii |

La două luni de la preluarea mandatului, aceasta spune că numărul dosarelor de evaluare finalizate l-a depășit cu mult pe cel înregistrat de la începutul anului 2018, însă asociațiile de pacienți cer lămuriri suplimentare.   Prin intermediul unui comunicat intitulat sugestiv „Două luni cât zece!”, Adriana Cotel, noul președinte al Agenției Naționale a Medicamentului și […]

Continuare...


Crema retrasă de la comercializare de ANMDM pune în pericol pacienții cu mastocitoză

14 ianuarie 2019 | 0 comentarii |

Principala asociație reprezentativă a pacienților cu mastocitoză atrage atenția asupra riscurilor pe care le presupune utilizarea acestui produs de către cei diagnosticați cu această afecțiune.   Anunțul făcut zilele trecute de ANMDM și Ministerul Sănătății cu privire la retragerea de la comercializare a produsului „Aur Derm Cremă cu mimoză, smirnă şi propolis”, întrucât conține substanțe medicamentoase […]

Continuare...


Categorii: Actual, Asociatii, Stiri

Pacienții cer urgentarea introducerii de noi molecule pe lista de compensate

11 decembrie 2018 | 0 comentarii |

În cadrul unei dezbateri pe tema medicamentelor compensate, aceștia au cerut autorităților să grăbească introducerea unor molecule evaluate încă din luna august.   Coaliția Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice (COPAC) și Asociaţia pentru Sprijinirea Pacienţilor cu Tuberculoză Multi-drog Rezistentă au făcut un nou apel către autorități, cerându-le să urgenteze introducerea pe lista de compensate a […]

Continuare...


Categorii: Actual, Organizatii, Stiri

O nouă platformă online pentru informarea avizată a pacienților

4 decembrie 2018 | 0 comentarii |

Materialele puse la dispoziția utilizatorilor sunt redactate de medici specialiști și sunt disponibile în nouă limbi, astfel încât să poată fi cât mai bine înțelese de pacienții români și cei din zona Europei Centrale și de Est.   La începutul acestei săptămâni s-a lansat oficial „Janssen 4 Patients”, o nouă platformă online care se adresează în […]

Continuare...


Categorii: Actual, Asociatii, Stiri

A început tratarea pacienților cu amiotrofie spinală cu medicamentul nusinersen

18 octombrie 2018 | 0 comentarii |

Pentru anul în curs există însă finanțare doar pentru o treime din pacienții care suferă de această boală rară, iar astăzi, mai mulți bolnavi cu amiotrofie au protatstat în fața CNAS, cerând să li se ofere accesul a tratament.   Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a anunțat, după ce aproximativ 20 de pacienți […]

Continuare...


Două noi surse de informare avizate, pentru pacienții cu limfom și leucemie

20 septembrie 2018 | 0 comentarii |

Asociația care le reprezintă interesele acestora a lansat recent o platformă on-line și o aplicație mobilă, eveniment ce a avut loc în preajma Zilei Internaționale a Limfomului.   Asociația Bolnavilor cu Limfoame a anunțat prin intermediul unui comunicat de presă că recent au fost lansate la București, în cadrul unui eveniment organizat în contextul Zilei […]

Continuare...


Categorii: Actual, Asociatii, Stiri

Pacienții cronici, dezamăgiți de sistemul românesc de sănătate

12 septembrie 2018 | 0 comentarii |

De altfel, la nivelul întregii populații există un sentiment general de îngrijorare și temere față de interacțiunea cu sistemul medical.   În contextul campaniei pe care a demarat-o săptămâna trecută, în scopul sensibilizării autorităților cu privire la problema pacienților cronici, Coaliția pentru Sănătate Europeană a făcut publice rezultatele unui studiu realizat în luna august, referitor […]

Continuare...


Campanie în sprijinul pacienților cronici, a Coaliției pentru Sănătate Europeană

7 septembrie 2018 | 0 comentarii |

Inițiatorii cer autorităților creşterea alocărilor bugetare, dar şi o mai bună administrare a resurselor existente, pentru a reduce decalajul dintre sistemul de sănătate din Romania şi cel existent în alte state europene.   Mai multe organizații reprezentative ale pacienților, dar și reprezentanți ai producătorilor internaționali de medicamente, și-au unit eforturile într-o nouă încercare de a […]

Continuare...


A început votarea premiilor COPAC 2018

6 septembrie 2018 | 0 comentarii |

Gala va avea loc pe 24 septembrie, iar voturile contează pentru premiile din partea publicului, care vor fi acordate la fiecare dintre categoriile la care s-au făcut nominalizări.   Pregătirile pentru Gala COPAC, care anul acesta a ajuns la cea de-a treia ediție, sunt pe ultima sută de metri, aseară fiind dat startul voturilor in […]

Continuare...